ȘOCANT!** Vasluianul Akakpo rănit într-un atac armat asupra naționalei statului Togo!
Nici n-a început Cupa Africii și au apărut primele probleme
majore. BBC anunță că asupra autocarului naționalei statului Togo
s-au tras focuri de armă! Doi jucători au fost loviți.
Conform cotidianului francez L’Equipe, unul dintre cei doi
răniți este chiar Serge Akakpo, de la FC Vaslui, iar celălalt
portarul Kodjovi Obilale! La naționala Togo este convocat
și Akakpo de la FC Vaslui pentru Cupa Africii. Incidentul s-a
petrecut în timp ce autocarul intra în Angola dinspre Republica
Democrată Congo, în jurul orei 15:15. Martorii povestesc că a fost
vorba de un atac foarte brutal. Membrii delegației au încercat să
se ascundă în autocar chiar înainte să intre în mijlocul focurilor.
Apoi, delegația a plecat spre Pointe-Noire, în Congo-Brazaville.
Cupa Africii pe Națiuni începe sâmbătă în Angola.
UPDATE 1:
„Am fost mitraliați, deși
eram însoțiți permanent de două mașini de Poliție! Răniții au
pierdut mult sânge”, a declarat Thomas Dossevi,
atacantul lui Nantes aflat și el în autocar, pentru L’Equipe! Cei
de la naționala statului Togo iau în calcul să nu mai participe la
Cupa Africii!
UPDATE 2:
„Dacă este adevărat, e
cutremurător! Am vorbit aseară cu el, se antrena, spunea că se
pregătește pentru meciuri și de-abia așteaptă să
joace”, a declarat antrenorul Vasluiului, Marius
Lăcătuș, pentru www.prosport.ro!
Atacul a survenit în timp ce autocarul intra în enclava Cabinda.
La finele războiului civil din Angola, în 2002, enclava Cabinda din
nordul țării a rămas un teritoriu plin de tensiuni între
separatiști și partidul aflat la putere, pe fondri economice.
Cabina este o mare provincie petroliferă, care să stă la baza
bogăției Angloei, al doilea exportatori de pe continent, după
Nigeria.
UPDATE 3:
Conform BBC, atacatorii ar face parte dintr-o bandă de hoți. Din
lotul statului Togo face parte, printre alții, Emmanuel Adebayor de
la Manchester City.
UPDATE 4:
„Îmi pare foarte rău, acum aud ce a pățit. Săracul s-a dus să joace
fotbal și ăștia l-au împușcat. Exact ca-n Congo”, a declarat pentru
www.prosport.ro colegul lui Akakpo de la FC Vaslui, Bogdan
Buhuș.
UPDATE
5: „Este un eveniment cutremurător.
Conducerea clubului nostru a reușit să ia legătura cu familia lui
Serge Akakpo și am înțeles că, la ora actuală, el se află în spital
și este în afara oricărui pericol. Important e ca el să-și revină
ca om, iar pe urmă se va putea gândi la cariera de fotbalist”, a
declarat Cătălin Popa, director sportiv la FC Vaslui.
Federația Togoleză de Fotbal a anunțat, vineri seară, că atacul
armat asupra naționalei acestei țări, survenit la frontiera dintre
Congo și Angola, în apropiere de enclava Cabinda, s-a soldat cu
decesul șoferului unui autocar și cu nouă răniți între membrii
delegației din Togo.
„Un șofer a fost ucis și nouă membri ai delegației,
între care și doi jucători, au fost răniți. Ceilalți răniți sunt
membri ai staff-ului sportiv, administrativ și medical.
Responsabilii fotbalului național s-au reunit. Vom lua măsuri
pentru a ajunge în Cabinda, sâmbătă dimineață”, a declarat
Willy Dogbatse, președintele Comitetului de strângere a fondurilor
pentru echipa națională togoleză.
Fundașul echipei FC Vaslui, togolezul Serge Akakpo, se numără
printre persoanele rănite în urma unui atac armat asupra
autocarului cu care echipa naționala de fotbal a statului Togo se
deplasa în Angola, pentru Cupa Africii pe Națiuni.
Potrivit unuia dintre coechipierii săi, Thomas Dossevi (FC
Nantes), autocarul cu care naționala statului Togo se deplasa în
Angola a fost atacat cu focuri de armă la frontiera dintre Congo și
Angola. „Există doi jucători răniți. Eram la frontieră
(între Congo și enclava Cabinda, unde Togo trebuie să dispute
meciurile din Grupa B a competiției), încheiasem formalitățile. Am
fost încadrați de poliție. S-a tras puternic cu mitraliera. Toată
lumea s-a aruncat sub scaune. Poliția a ripostat. Am crezut că
suntem la război. Suntem șocați. Când am ieșit din autocar, ne-am
întrebat de ce ni s-a întâmplat nouă asta. Nu prea mai avem tragere
de inimă să jucăm la CAN. Ne gândim la colegii noștri, la jucătorii
răniți”, a declarat Thomas Dossevi.
Acest atac reprezintă o lovitură dură pentru organizatorii CAN,
deoarece atrage semne de întrebare în privința capacității țării de
a găzdui un astfel de eveniment. Confederația Africană de Fotbal a
anunțat că, în ciuda acestui incident, competiția va avea loc.