Spania – Germania 6-0. Ibericii sunt în Final Four-ul Ligii Națiunilor, nemții au suferit cea mai dură înfrângere din istorie. Rezultatele serii
Dezastru pentru naționala Germaniei! Nemții au suferit o înfrângere istorică în fața Spaniei, scor 0-6, în Liga Națiunilor, iar Joachim Low este în pericol să fie îndepărtat înaintea Campionatului European.
Dacă spaniolii sunt în Final Four-ul competiției, nemții au suferit cea mai dură înfrângere din istorie, în ziua în care România U21 a ajuns iar la Campionatul European.
Tot marți, cu Cristiano Ronaldo pe teren, Portugalia a bătut la Split Croația, scor 3-2, după un gol marcat de Dias, în minutul 90. Liga Națiunilor continuă miercuri: România urmează să dispute, miercuri, ultimul meci, din grupele acestei competiții, contra reprezentativei Irlandei de Nord. Partida se va disputa cu spectatori în tribune. În tur, pe Arena Națională, scorul a fost 1-1, însă echipa lui Mirel Rădoi n-a fost susținută de fani.
Germania, umilită de Spania! Nemții au încasat 6 goluri
Cu Ferran Torres în formă maximă, Spania a jucat grozav și a marcat câte trei goluri pe repriză, în fața unui adversar care a rezistat doar 17 minute.
Morata a deschis scorul după un corner, iar Torres a făcut 2-0 în minutul 33, după ce balonul a lovit bara transversală. Germania a continuat să joace execrabil, iar Rodri a făcut 3-0 cu capul, izbutind un gol superb.
Torres a marcat după un contraatac golul al patrulea, iar apoi a înscris pentru 5-0 cu o execuție perfectă. De aproape 19 ani n-a mai reușit nimeni un hat-trick în fața Germaniei. Ultimul care a izbutit o astfel de performanță a fost Michael Owen, în 2001.
Oyarzabal a înscris ca la antrenament ultimul gol al meciului, nemții demonstrând că trec printr-o perioadă teribil de grea.
Liga Naţiunilor, Liga A
Croaţia – Portugalia 2-3 (Kovacic 29′, 65′ / Dias 52′, 90+1′, Felix 60′)
Franţa – Suedia 4-2 (Giroud 18′, 59′, Pavard 36′, Coman 90+5′ / Claesson 4′, Quaison 88′)
Liga Naţiunilor, Liga C
Luxemburg – Azerbaijan 0-0
Muntenegru – Cipru 4-0 (Jovetic 14′, Boljevic 25′, 28′, Mugosa 60′)
Liga Națiunilor, Liga D
Andorra – Letonia 0-5 (Cernomordijs 7′, Ikaunieks 57′, 60′, Gutkovskis 70′, Raimonds 90)
Gibraltar – Liechtenstein 1-1 (Fronmelt 17′ autogol / Frick 44′)
Malta – Insulele Feroe 1-1 (Guillaumier 54′ / Jonsson 70′)