Șahtior Donețk a pierdut surprinzător, scor 1-3, meciul cu Dnepr Dnepropetrovsk, din etapa a șaptea a primei ligi ucrainene.
*Zozulia a fost eroul lui Dnepr, reușind o „dublă”
De doi ani nu mai pierduse Mircea Lucescu în asemenea mod în campionatul ucrainean! Poate și pentru că Șahtior a terminat în ultimele două sezoane cu aceeași linie de clasament: 25-4-1. Iar unicele eșecuri veniseră în fața lui Arsenal Kiev (0-2) și Metalist Harkov (1-2). Însă Șahtiorul, varianta 2013-2014, suferă! Nu a reușit deloc victorii concludente, cu excepția derby-ului cu Dinamo Kiev, unde și-a dominat adversara. Iar aseară, slăbiciunile „minerilor” au fost exploatate la maximul de Dnepr, o echipă care și-a propus și a obținut o victorie concludentă!
Șahtior a căzut pe doi!
Fără modificări în primul „11”, Șahtiorul a părut echipa mai experimentată, dar care nu a știut să-și impună punctul de vedere. Iar Dnepr, o formație cu jucători de națională precum Zozulia, Konoplianka sau Selezniov a reușit să profite de stângăciile din defensivă ale „minerilor”. Imediat după pauză, Zozulia a deschis scorul (47), tot el fiind cel care a dublat avantajul gazdelor (63). Iar Selezniov a făcut 3-0 dintr-un penalty corect acordat de arbitrul partidei, golul de onoare al lui Kucher (90) nefiind important. A fost primul eșec al Șahtiorului din acest sezon și primele puncte pierdute de echipa lui Lucescu. Care a coborât și pe locul secund al clasamentului primei ligi ucrainene, la un punct în spatele noului lider, Metalist Harkov.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER