Ștefan Radu (35 de ani) i-a șocat pe fanii lui Lazio la reunirea echipei care evoluează în Serie A.
Maurizio Sarri (63 de ani) a strigat adunarea pentru a începe pregătirea pentru sezonul 2022 – 2023 din Serie A, iar Ștefan Radu a reușit să iasă în evidență la testele fizice efectuate de către jucătorii lui Lazio.
Chiar dacă a ajuns la 35 de ani, Ștefan Radu are un fizic impresionant care ar face invidios orice tânăr jucător care evoluează în Serie A, iar acest lucru s-a putut observa la vizita medicală efectuată de către fostul internațional român.
Ștefan Radu a pus accentul pe pregătirea fizică când a început să înainteze în vârstă, iar acest lucru se poate vedea cu ochiul liber. Fostul internațional român se pregătește de cel de-al 14-lea sezon în tricoul lui Lazio, după ce a hotărât să își prelungească înțelegerea pentru încă un sezon, iar fanii au rămas plăcut surprinși de modul în care s-a prezentat fundașul.
Lazio a publicat o fotografie cu Ștefan Radu în timp ce se afla pe bicicletă la vizita medicală, iar masa musculară a românului a ieșit în evidență. Astfel, suporterii echipei din Serie A au reacționat și l-au lăudat pe fundașul în vârstă de 35 de ani.
View this post on Instagram A post shared by S.S. Lazio (@official_sslazio)
A post shared by S.S. Lazio (@official_sslazio)
„Radu este din ce în ce mai mare în fiecare an”, „Marele șef”, „Radu, dă-ne dieta ta!”, „Ce fizic, șefule!”, „35 de ani?!”, „Radu este un animal!”, „Cum faci să arăți așa?”, au fost unele dintre comentariile fanilor lui Lazio.
Cotat de site-urile de specialitate la 600.000 de euro, Ștefan Radu a fost vândut de Dinamo la Lazio cu 4,75 milioane de euro în iulie 2008, după ce românul a jucat sub formă de împrumut pentru echipa din Roma în perioada ianuarie – iunie 2008.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER