Steven Gerrard, impresionat de Ianis Hagi după meciul fabulos cu Braga. „Nici acum nu sunt sigur” | VIDEO
Ianis Hagi a fost fabulos în partida cu Braga. A fost singurul care nu a predat armele nici când situația a devenit foarte grea și a înscris două goluri în confruntarea din Europa League. Tatăl său a lăcrimat de bucurie în tribunele „Ibrox Park”, iar Steven Gerrard a avut numai cuvinte de laudă despre internaționalul român.
Ianis Hagi a înscris cele două goluri care au adus victoria cu Braga în duelul din Europa League. Oaspeții conduceau cu 2-0 și deruta pusese stăpânire pe trupa lui Steven Gerrard, dar românul a sunat „deșteptarea” cu golul din minutul 67. În finalul partidei a mai înscris o dată, din lovitură liberă după ce mingea a fost deviată de un fundaș din zid. Steven Gerrard l-a lăudat foarte mult după meci și a dat de înțeles că Hagi îl surprinde în fiecare zi.
„El a produs magia, primul gol a fost fantastic, o intrare în centru, pe piciorul stâng, care cred că este piciorul lui mai slab…, dar nu stiu încă sigur (zâmbește). A fost o finalizare excelentă.
Al doilea gol a venit din îndrăzneala lui, de la 25 de metri, am avut și puțin noroc, dar uneori norocul ți-l faci singur, iar el a meritat”, a declarat Steven Gerrard, la conferinta de presă.
Lacrimile lui Gheorghe Hagi de pe „Ibrox Park”
Ianis Hagi a fost susținut de tatăl său la meciul din Europa League. Gheorghe Hagi a lăsat pe mâna „secunzilor” pregătirea echipei Viitorul, înainte duelului decisiviv pentru play-off și s-a aflat în tribună la partida de pe Ibrox Park. Cei care au transmis partida l-au surprins lăcrimând.
„Scena este a lui, e un talent urias, a fost presiune pe el, tatăl său a fost pentru prima oară în tribune pe Ibrox Park”, a mai spus Gerrard.
Antrenorul lui Glasgow Rangers a făcut o analiză a meciului. Prima repriză nu l-a mulțumit și a avertizat că returul va fi foarte dificil.
„Am învins o echipă bună și foarte periculoasă. Braga a jucat foarte bine. Sunt mândru de jucătorii mei, am jucat foarte bine în repriza a doua și am arătat caracter. Când o să analizăm meciul o să vedem și mai bine ce greșeli am făcut în repriza secundă, ca echipă. Nu am fost compacți și am pierdut ușor mingea…”, a mai declarat fostul jucător de legendă al echipei Liverpool.