Ianis Hagi a primit o veste rea, chiar dacă așteptată. Sezonul din Scoția a fost oprit, iar Celtic este noua campioană a Scottish Premier League. Vestea a redeschis un subiect nu tocmai nou în fotbalul britanic: Steven Gerrard și interesul lui Chelsea pentru fostul mare jucător al lui Liverpool.
Scoțienii au decis să oprească definitiv sezonul întrerupt pe 13 martie. Celtic a devenit astfel pentru a 9-a oară consecutiv campioana Scoției. Mai mult de atât, marea rivală a celor de la Glasgow Rangers și-a trecut în palmares al 51-lea titlu intern.
Decizia, deși una așteptată de toată lumea, ar putea produce schimbări în tabăra lui Rangers. Managerul Steven Gerrard a vorbit nu o dată despre eventuala plecare de pe Ibrox Park, în cazul în care clubul nu își menține proiectul pe termen lung.
Presa britanică a redechis, în aceste zile de incertitudine din tabăra „Protestanților”, subiectul Steven Gerrard la Chelsea. Gruparea de pe Stamford Bridge a fost interesată de Steve G încă de când acesta era jucător în activitate.
Refuzată, Chelsea nu a renunțat la pista Gerrard nici după ce acesta a agățat ghetele în cui și a îmbrăcat haina de manager.
Conform anfieldwatch.co.uk, Steven Gerrard a fost întrebat de jurnalista Jude Aston despre o eventuală mutare la marea rivală a celor de la Liverpool.
Gerrard a explicat că a luat decizia corectă atunci când a refuzat oferta celor de la „The Blues”. Motivul invocat de actualul antrenor al lui Rangers a fost că va dori să revină cândva la Liverpool.
Mai mult, Steven Gerrard a spus că vrea ca, atunci când va ieși la pensie, să poată merge împreună cu familia și copiii pe Anfield Road.
Steven Gerrard a primit recent o veste bună din partea clubului. Acesta a semnat un act de sponsorizare de 20 de milioane de lire sterline, care asigură supraviețuirea lui Rangers în viitorul imediat.
Este vorba despre un contract de sponsorizare cu firma Castore, iar antrenorul scoțienilor a vorbit despre această lovitură financiară dată de către Rangers.
„Acești oameni înțeleg ce așteptări și idealuri are echipa, cum se trăiește în orașul nostru, e deasupra rezultatelor. Este un mod de viață. Este vorba despre stabilirea unor standarde înalte în fiecare aspect care vizează clubul, e vorba despre mândria de a purta acest tricou. Castore a înțeles asta”, a spus Steven Gerrard, pentru site-ul oficial al clubului.
Și Ianis Hagi poate fi afectat în mod direct de noua situație de la Rangers. Gică Hagi a dezvăluit în urmpă cu câteva zile ce i-a transmis Steven Gerrard despre fiul său.
Mai nou, numărul echipelor care îl doresc pe Ianis Hagi s-a înmulțit. Pe lângă Lazio, Sevilla, Tottenham sau Ludogoreț, și italienii de la Cagliari, antrenați de Walter Zenga, îl vor pe mijlocașul naționalei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER