Steven Gerrard, presiuni ca Ianis Hagi să scape de carantină! „Am nevoie de el cât mai repede”
Ianis Hagi ar fi trebuit să fie în lotul scoțienilor conduși de Steven Gerrard pentru partida dintre Glasgow Rangers – Olympique Lyon, din grupele Europa League.
Internaționalul român a fost adus cu un avion privat la Bucureşti şi se află în carantină după ce a fost depistat pozitiv în Macedonia de Nord alături de naționala tricoloră.
Marţea trecută, în jurul prânzului, Ianis Hagi a acuzat uşoare dureri de cap în cantonamentul naţionalei de la Skopje. A efectuat un test rapid sub coordonarea staff-ului medical al naţionalei, iar rezultatul a fost pozitiv.
Steven Gerrard, presiuni ca Ianis Hagi să scape de carantină! „Am nevoie de el cât mai repede”
Tricolorul a intrat imediat în izolare. Până atunci, cu ocazia acestei acţiuni a naţionalei, Ianis efectuase cinci teste covid, toate cu rezultat negativ.
„Momentan purtăm discuţii în încercarea de a-l readuce cât mai repede cu putinţă. După ce am văzut ştirea că Guvernul din Scoţia a permis revenirea jucătorilor din ţările roşii, am decis să încercăm să-l recuperăm pe Ianis cât mai repede.
Au loc discuţii chiar acum, în timp ce vorbim. Evident, este ceva ce nu depinde de mine, nu am control asupra situaţiei. Prin urmare, nu pot să vă spun o zi sau o oră exactă în care va fi aici. Din punctul meu de vedere, am nevoie de el cât mai repede” a declarat Steven Gerrard, citat de rangersnews.uk.
Gheorghe Hagi, a afirmat că fiul său Ianis, testat pozitiv cu Covid-19 în urmă cu câteva zile, se simte din ce în ce mai bine, face tratament şi se află în locuinţa din Bucureşti.
Hagi a fost întrebat duminică, într-o conferinţă de presă, cum se simte fiul său, Ianis, diagnosticat cu coronavirus, la acţiunea naţionalei de la începutul lunii septembrie.
“E bine, e acasă, se simte din ce în ce mai bine. Face tratament şi sperăm să iasă cât mai repede. E ok. E acasă, la Bucureşti”, a afirmat Hagi.