40 de milioane de euro pentru fotbalistul român: suma pentru care se poate realiza cel mai scump transfer din istorie pentru un jucător din naționala noastră! Un club a pus deja pe masă 25 de milioane de euro: „Atât mi s-a comunicat”

Bucurie a fotbalistilor romani dupa un gol marcat cu Dennis Man, Olimpiu Morutan, Radu Dragusin, Andrei Burca, Răzvan Marin si Cristian Manea in meciul de fotbal dintre Romania si Belarus, din cadrul preliminariilor Campionatului European 2024, desfasurat pe Arena Nationala, marti 28 martie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Radu Drăgușin a „explodat” la Genoa în acest sezon după transferul de la Juventus, iar impresarul Florin Manea susține că au existat deja oferte de 25 de milioane de euro în schimbul fundașului central.

Radu Drăgușin, fundașul de la Genoa, ofertă de 25 de milioane de euro

Agentul a discutat cu Alberto Gilardino, antrenorul internaționalului român de la echipa de club, iar italianul și staff-ul său sunt extrem de impresionați de progresul înregistrat de acesta pe parcursul ultimelor luni.

Manea e convins că Drăgușin, care s-a impus ca titular la ultima acțiune a echipei naționale de seniori, poate fi următorul căpitan al României.

„Chiar am vorbit cu Gilardino și cu cei de acolo și nu sunt mulțumiți, sunt foarte mulțumiți de el, s-a impus, a început să și marcheze, un fundaș să dai patru goluri și în Italia. Are niște cifre senzaționale, telefonul sună întruna, cum am mai spun și nu spun doar așa. 

Este pe un drum bun, dar el, de exemplu azi l-am sunat, aveau două zile libere, unde credeți că era el? La sală. Merită tot ce i se întâmplă, muncește la fel de mult, a rămas la fel de modest, mă bucur că s-a impus și cred că nu se va mai pune problema să nu fie la naționala mare, eu zic că va fi următorul căpitan pe mulți ani ai naționalei României, mai ales la modul în care se pregătește și cât de serios este, nu am ce să îi reproșez, sunt foarte bucuros pentru el, sunt mândru că îl reprezint. 

Vorbeam cu el că depășește valoarea lui valoarea mea ca impresar, i-am zis că trebuie să îl ajung din urmă, făceam o glumă. Eu, normal, planul nostru ar fi să continuăm la Genoa, dar în condițiile în care va apărea o ofertă, cum am arătat, unele dintre cluburile interesate sunt niște cluburi mari, pe care e greu să le refuzi. Nu ne gândim la asta, el se gândește la echipa națională, chiar am vorbit și cu Emil Săndoi, ar fi o posibilitate ca după echipa mare să coboare și să ajute și naționala U21, Radu este dispus să o facă și pentru echipa mare și pentru U21 la Euro. 

I-am zis, dacă se va simți bine fizic după cele două meciuri ale naționalei nu văd de ce nu ar coborî și la U21”, a declarat Florin Manea.

  • 5 milioane de euro este cota de piață a lui Radu Drăgușin, potrivit Transfermarkt.com

Florin Manea: „A fost o echipă care a oferit 25 de milioane de euro”

Florin Manea a dezvăluit că ar fi existat deja o echipă care ar fi propus suma de 25 de milioane de euro celor de la Genoa în schimbul lui Drăgușin, însă conducerea formației din Serie B a refuzat această variantă.

Juventus l-ar regreta deja pe stoperul român în vârstă de 21 de ani, devenit fundaș-golgheter la Genoa, pe care l-a cedat în schimbul a numai 5.5 milioane de euro.

„Mie mi s-a comunicat suma de 40 de milioane de euro. Eu zic că se poate realiza, sunt discuții, nu pot să dau nume, dar a fost o echipă care a oferit 25 de milioane de euro și au refuzat, dar există posibilitatea ca această sumă să fie plătită în vară. Dacă nu, după un an va fi mai mare, probabil în Serie A vor cere mai mult și indiferent, eu zic că face banii. 

E greu, uitați-vă la vârsta lui, 2002, câți joacă și câți joacă la nivelul și intensitatea pe care le are el. Fundașii centrali costă și au ajuns să coste foarte mult, dacă Maguire a costat 80 de milioane…

Sincer, da, Juventus îl regretă, am vorbit cu cineva de acolo, chiar mi-au transmis că s-au grăbit, că au fost și niște probleme atunci cu plus valențele, era puțin haos. Sunt oameni care îl regretă și au de ce. Nu există nicio clauză, Genoa va trebui să achite obligatoriu suma de transfer, nu cred că e o problemă să nu achite, mi-au spus că e incredibil cum a crescut anul ăsta, există un regret, mai ales că a fost crescut de ei. 

El ține legătura în continuare cu foștii jucători cu care a fost colegi, Chiellini, sunt oameni de la care așteaptă mereu câte un sfat. Asta este, e un capitol închis, poate în viitor, cine știe, va fi, dar e 100% la Genoa, mi-a zis că nu prea ar vrea să se transfere în Italia, dacă ar fi să se transfere ar vrea în Anglia, e un campionat care îi place, i se potrivește, dar nu poți spune niciodată niciodată, important este că joacă și e apreciat și marchează”, a adăugat impresarul.

Publicat: 25 04. 2023, 17:21