A fost căpitanul lui Lazio, dar a greșit grav:** „Radu s-a transformat în ‘assist man’ pentru adversari”

Presa italiană notează, vineri, că fundașul Ștefan Radu a făcut în repriza a doua a meciului din deplasare cu FC Zurich, scor 1-1, o greșeală în urma căreia gazdele ar fi putut să învingă, el „dăruindu-i mingea” adversarului Alphonse, care a avut astfel ocazia să înscrie.

„Radu face o greșeală elementară, Alphonse intră în careu, șutează, dar la șutul său cu dreapta mingea trece la câțiva centimetri de poartă. Ce risc”, scrie cittaceleste.it.

Il Sussidiario menționează că Lazio s-a aflat într-o situație dificilă, în minutul 61, „la o greșeală a lui Radu, care a deschis ușa pentru Alphonse, al cărui șut însă nu a fost exact”. Sursa citată mai scrie că Ștefan Radu a avut și o ocazie după această greșeală, portarul apărând o mingea trimisă de el cu capul.

Datasport notează că o greșeală a lui Radu „i-a oferit o ocazie minunată lui Alphonse, care, singur în față cu Marchetti, cu a găsit poarta”.

„Radu se transformă împotriva voinței sale în «assist man» pentru Alphonse”, precizează și La Repubblica.

„Ușurință de neiertat a lui Radu. Românul greșește incredibil, dându-i mingea lui Alphonse, care ratează golul de 2-1”, notează goal.com.

Echipa Lazio Roma, cu fundașul Ștefan Radu integralist, a terminat la egalitate, joi, în deplasare, scor 1-1 (1-1), cu formația elvețiană FC Zurich, într-un meci din etapa a III-a a grupei D a Ligii Europa, din care face parte și FC Vaslui.

Oaspeții au deschis scorul prin Sculli, în minutul 22, gazdele reușind egalarea prin Nikci, în minutul 23.

Mediafax

Publicat: 21 10. 2011, 11:56
Actualizat: 21 10. 2011, 12:01