„A fost o onoare să semnez cu Steaua!** Aveam inima în gât, îmi tremurau picioarele”

  • Publicat:
  • Actualizat:

A fost unul dintre cei mai importanți jucători ai Stelei, iar de
la transferul în Italia a reușit să se impună ca titular la echipa
de club.

Dorin Goian spune că n-ar părăsi Serie A decât în cazul unei
oferte foarte mari din punct de vedere financiar.

„Nu simt nevoia unei schimbări, mai am doi ani de contract
și mă simt foarte bine aici. A, poate dacă prind vreo
„supercastană” prin țările arabe. Un contract baban! Așa da, m-aș
gândi la familie. Altfel, nu cred că mai plec d-aici prea curând.
Italia mi-a oferit satisfacția de a juca la cel mai înalt
nivel.”
a spus Dorin Goian pentru Adevărul.

Jucătorul lui Palermo a vorbit și despre situația de la Steaua și
despre șansele acestora la titlu în viitorul sezon.

„Sigur că poate. Dar are nevoie de liniște și de constanță.
În plus, trebuie să lege neapărat patru-cinci victorii la început,
ca să aibă un moral bun. Dacă reușește asta, apoi își mai permite
și câte un eșec.”
a mai declarat Goian.

Fostul jucător al Stelei rememorează momentul în care a ales să
semneze cu roș-albaștrii, unul emoționant.

„Aveam inima în gât. Erau toți acolo, și Meme Stoica, și
Walter Zenga. Pentru mine a fost o onoare. După ce am semnat, am
ieșit din cameră, iar afară mă așteptau zia­riștii. Țin minte că
mi-era atât de greu să mă controlez. Pe de-o parte încercam să fiu
atent la ce spun, să nu zic vreo tâmpenie presei, iar pe de alta,
să nu las să se vadă cât de rău îmi tremură piciorul drept. Nu-l
puteam ține în frâu.”
a mai spus Goian.

„Goe” crede că Gigi Becali este cel mai important patron de club
din România, fiind omul care a ridicat ștacheta salariilor
jucătorilor din Liga I, dar din păcate criza și-a pus amprenta și
asupra lui.

„Cu toate nebuniile lui, Gigi Becali rămâne un om care are
merite fantastice în fotbalul românesc. A fost primul care a oferit
salarii de club mare, care a adus jucători pe bani mulți… Și i-a
ieșit. Să nu uităm că el a fost la conducere când echipa a jucat o
semifinală de Cupa UEFA. Nu-i un fleac! Nu știu când și dacă vreun
club va mai repeta performanța asta. Acum, sigur, face și el
destule greșeli, dar nici nu mai are banii de-atunci. D-aici se
trage totul. L-a afectat și pe el criza financiară destul de
mult.”
a mai precizat Goian.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35 de ani 😢
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35…
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau:…
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi gândit la asta!
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi…
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
Decizie pentru șoferi în UE. Vârsta după care NU mai poți conduce. Când se renunță la permis
Decizie pentru șoferi în UE. Vârsta după care NU mai poți conduce. Când se renunță la permis
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut totul pe contul parteneri sale
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut…
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure, să caute ajutor
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure,…
×