A luat-o în jos! Cât valorează Nicolae Stanciu la cinci luni după LOVITURA de aproape 10 milioane de euro dată de Becali
Cumpărat de Anderlecht pentru o sumă ce poate ajunge la 9,8 milioane de euro, cu tot cu bonusuri (suma inițială a fost de 7,8 milioane de euro), Nicolae Stanciu a avut parte de evoluții fluctuante în primele luni după transferul în Belgia, însă cele patru goluri marcate în ultimele 5 partide jucate ca titular (în alte două partide Stanciu a intrat doar pe final, câte 6, respectiv un minut) le dau speranțe oficialilor trupei din Bruxelles că procesul de adaptare s-a încheiat, iar mijlocașul român va începe să-și arate adevărata valoare.
Totuși, prestațiie sub așteptările inițiale avute în toamnă au făcut ca cota de piață a fostului stelist să sufere o mică ajustare în minus.
Imediat după transferul record la Anderlecht, site-ul Transfermakt îl cota pe Stanciu la 8 milioane de euro, adică o sumă extrem de apropiată de cea pătită de belgieni lui Becali în schimbul mijlocașului.
Acum, la cinci luni distanță, Stanciu a făcut un pas în spate din acest punct de vedere, fiind cotat la 7 milioane de euro de aceeași sursă. Chiar și așa, Stanciu se menține în topul celor mai bine cotați jucători de la Andrelecht, și ocupă locul 4, fiind depășit doar de atacantul Lukasz Teodorczyk (9 milioane de euro) și mijlocașii Leander Dendoncker (10 milioane de euro) și Youri Tielemans (17 milioane de euro).
26 de meciuri a jucat deja Stanciu pentru Anderlecht, în toate competițiile, reușind 7 goluri și 4 pase decisive