Fotbalul românesc a intrat într-un con de umbră în ultimii ani, dar chiar și în aceste condiții există jucători care reușesc. La mare căutare sunt portarii. După Costel Pantilimon (Manchester City), Laurențiu Brănescu (Jventus) sau Dinu Moldovan (Espanyol), încă un român își face loc într-un campionat puternic.
Suceveanul Florin Logofătu, transferat în luna decembrie 2011 la echipa Novara din Serie A, a fost convocat pentru meciul cu AC Milan de pe San Siro. Meciul cu Novara va fi ultimul în tricoul „diavolilor” pentru jucători de legendă ai lui AC Milan. Seedorf, Inzaghi, Gattuso, Van Bommel și Nesta au anunțat zilele trecute că nu vor mai evolua la echipa lui Allegri.
Logofătu are 17 ani și a ajuns în Italia după ce a susținut probe de joc, fiind oprit la echipa a treia a clubului. În doar câteva luni a făcut un salt uriaș.
Înainte de transferul la Novara, Logofătu a fost legitimat la Academia de fotbal a lui Gică Hagi, acolo unde a cucerit și un titlu de campion național de juniori, învingând în finală formația similară a lui CFR Cluj. În acea perioadă, Florin a cochetat și cu lotul național de juniori, acolo unde l-a avut concurent pe post pe stelistul Valentin Cojocaru, care a susținut recent probe de joc la FC Liverpool.
Novara a retrogradat din Serie A alături de Cesena și Lecce.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER