A șaptea echipă intrată în cursa pentru Răzvan Marin. Interes dintr-un alt mare campionat al Europei pentru cel mai bine cotat fotbalist român

Sezonul excelent în tricoul lui Standad Liege l-a transformat pe Răzvan Marin (22 de ani) în unul dintre cei mai căutați fotbaliști ai perioadei de mercato din vară. După ce șase echipe din Serie A și-au manifestat interesul de a-l transfera pe mijlocașul central al echipei naționalei, a venit rândul unui club din Bundesliga.

Potrivit informațiilor oferite de jurnaliștii de la cotidianul german Kicker, Fortuna Dusseldorf, proaspăt promovată în Bundesliga, ar vrea să-l transfere pe Răzvan Marin, pe care-l consideră mijlocașul perfect pentru a conduce linia de mijloc la sezonul de revenire pe prima scenă a fotbalului neamț. Nu se știe, deocamdată, suma pe care germanii o oferă pentru Marin, dar cert e că Standard Liege nu-i va da drumul pentru mai puțin de zece milioane de euro.

În afara Fortunei, Roma, Fiorentina, Inter, Lazio, Atalanta și Sampdoria au dat semnale că ar vrea să-l transfere pe fiul lui Petre Marin, iar semifinalista Ligii Campionilor și Sapmdoria au mers cel mai departe. Roma a fost prima care a deschis discuțiile, dar Standard a refuzat oferta făcută de romani. A urmat, apoi, rândul Sampdoriei, iar jurnaliștii italieni au dezvăluit că genovezii au pus pe masă între zece și 12 milioane de euro, sumă apropiată de cea cerută de Standard.

Marcator a patru goluri în 33 de meciuri jucate sezonul trecut pentru Standard, Răzvan Marin e cel mai bine cotat fotbalist român al momentului, valoarea sa de piață ajungând la șapte milioane de euro.

Publicat: 28 06. 2018, 17:17
Actualizat: 28 06. 2018, 17:18