Fostul atacant al Oțelului Galați a fost la un pas de o performanță de senzație. La 40 de ani, Dănuț Oprea a pierdut primul trofeu ca antrenor, Cupa Moldovei. La cârma micuței formații FC Veris Chișinău (Liga a II-a), Oprea a pierdut în fața celor de la FC Tiraspol (2-2, 6-4 d.l.d.) după un meci de-a dreptul dramatic. FC Tiraspol a deschis scorul prin Al. Grosu (59), dar Veris a egalat cu doar patru minute înainte de final, prin Cristian Cîrlan. La doar 18 ani, mijlocașul lui Veris a transformat senzațional o lovitură liberă de la 40 de metri și a trimis meciul în prelungiri. Acolo, în minutul 104, Djibril Paye și-a trimis mingea în propria poartă, după un corner, și Verisul lui Oprea a preluat avantajul pe tabelă. Și ca dramatismul să fie dus până la capăt, în minutul 110, FC Tiraspol a ratat o lovitură de la 11 metri. Sergiu Diaconu a apărat penalty-ul executat de Novikov. În cele din urmă, Anatol Cheptine a egalat în minutul 118, după o greșeală mare în defensivă a elevilor lui Dănuț Oprea, și finala s-a decis loviturile de departajare. Aici, jucătorii de la Tiraspol au avut nervii și s-au impus cu 4-2.
Drumul celor de la FC Veris Chișinău până în finală a fost următorul: 3-0 cu Sîngerei (în 16-imi), 4-3 d.l.d. cu Olimpia Bălți (în optimi), 1-0 cu Dacia Chișinău (în sferturi) și 2-1 d.l.d. cu Milsami Orhei (în semifinale).
Trebuie precizat că FC Veris este prima formație din Liga a II-a a Moldovei care a ajuns în finala Cupei. Totodată, formația lui Dănuț Oprea a câștigat fără probleme Liga a II-a, obținând promovarea cu cinci etape înainte de final.
În ciuda acestui eșec, FC Veris s-a calificat în preliminariile Europa League pentru prima dată în istorie deoarece FC Tiraspol a terminat campionatul pe locul III și era cu biletele pentru Europa în buzunar înaintea finalei Cupei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER