Accidentarea lui Ianis Hagi este mai gravă decât se credea inițial! Anunțul făcut de antrenorul lui Rangers înainte de derby-ul cu Celtic
Ianis Hagi este accidentat încă din luna ianuarie, când a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat, accidentare ce părea că îl va ține departe de gazon până la finalul acestui sezon.
Acum, antrenorul lui Rangers, Giovanni van Bronckhorst, a făcut anunțul pe care niciun fan al lui Rangers nu voia să-l audă în legătură cu accidentarea lui Hagi jr., în cadrul conferinței de presă dinaintea derby-ului cu Celtic.
Rangers o înfruntă pe Celtic în derby-ul Scoției, între cele două fiind diferență de 3 puncte. Celtic este lider cu 76 de puncte, iar pentru a mai emite pretenții la titlu, echipa lui Ianis Hagi trebuie să câștige împotriva verzilor.
Giovanni van Bronckhorst a anunțat cât va lipsi Ianis Hagi
Aflat înaintea derby-ului cu Celtic, Giovanni van Bronckhorst a adus vorba și Ianis Hagi. Tehnicianul în vârstă de 47 de ani a declarat că Hagi jr. va lipsi mai mult decât se preconiza.
Anunțul clubului a fost că „șeptarul” lui Rangers va lipsi până în vară, însă lucrurile par să se fi înrăutățit, iar acesta va sta pe „tușă” mai mult.
„Este probabil ca Hagi să rateze și începutul sezonului viitor, sperăm ca recuperarea lui să decurgă fără probleme”, a declarat Giovanni van Bronckhorst pentru The Scottish Sun.
Gică Hagi: „Sper că își va reveni cât mai curând”
Legat de accidentare, tatăl său, Gică Hagi, a declarat că Ianis își dorește să revină cât mai repede, iar din punct de vedere mintal stă foarte bine.
Cei doi s-au întâlnit la Glasgow, cu ocazia meciului special în care a jucat Gheorghe Hagi, alături de alte vedete din Europa.
„Ianis este bine, se recuperează în fiecare zi. Din punct de vedere mintal stă bine. A acceptat totul și acum lucrează zi de zi pentru a progresa. L-am vizitat la Glasgow și arăta foarte bine. Sper că își va reveni cât mai curând. A suferit o accidentare serioasă, dar este puternic și a acceptat-o. Lucrează să revină la punctul în care era înainte să se accidenteze, care a fost o perioadă ideală pentru el”, a spus Gheorghe Hagi, conform Football Scotland.