Semnalele care crediteză varianta unei despărțiri între Mutu și Fiorentina sunt tot mai dese în ultima perioadă. Suspendat și cu salariul micșorat, Mutu va părăsi cel mai probabil gruparea italiană. Într-un interviu acordat presei italiene, Pantaleo Corvino, directorul sportiv al Fiorentinei a vorbit despre proiectul avut de gruparea viola pentru viitorul apropiat. Corvino susține că nici Prandelli nu va pleca de la Fiorentina, nici „piesele grele” Jovetic sau Gilardino. În legătură cu Mutu, Corvino lasă de înțeles altceva. „Vrem să construim în continuare o echipă puternică și competitivă, dar țineți cont că noi plecăm întotdeauna din punct de vedere economic după cele patru echipe puternice din Serie A. De aceea, nu vrem să renunțăm la niciun titular. Nu vom pune un carton cu „de vânzare” pe niciun jucător, chiar dacă vom avea oferte importante, exceptând cazul în care există o dorință contrară a jucătorului. Adrian e al doilea atacant, sau poate juca și vârf, dar pe aceste posturi noi îi avem pe Jovetic și Gilardino și nu putem renunța la niciunul dintre ei. Dacă ar juca toți în același timp, ar însemna să renunțăm la o extremă precum Vargas, Marchionni sau Santana. Dar acestea sunt analize tehnice pe care le vom face cu antrenorul nostru. Vă repet, Jovetic e un patrimoniu al acestei echipe și trebuie să-l ‘conservăm’„, a spus Corvino.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER