Adio, Spania!? Toșca e pe făraș la Betis, iar antrenorul ar fi luat deja decizia. Ce se întâmplă cu fundașul vândut pe un milion de euro
Alin Toșca are zilele numărate în La Liga, cel puțin asta anunță cei de la „El Gol Digital”. Tehnicianul lui Betis, Quique Setien, ar fi nemulțumit de prestațiile fundașului român, iar în iarnă acesta va părăsi echipa.
Decizia i-ar aparține chiar antrenorului lui Betis Sevilla, care simte că echipa este vulnerabilă în flaancul stâng al apărării în lipsa lui Durmisi, accidendat pentru câteva săptămâni: „Setien și-a dat seama de pericol și și-a făcut planurile pentru pauza competițională din iarnă”, scriu jurnaliștii de la „El Gol Digital”.
Toșca a fost cumpărat de Betis de la FCSB în iarna trecută, pentru 1 milion de euro. Cota de piață a internaționalului român este de 2 milioane de euro, conform transfermarkt.de.
În a doua etapa de campionat, cu Celta Vigo, Toșca a rămas pe bancă, după care s-a accidentat la mână și n-a mai fost inclus în lot, până la meciul cu Deportivo Alaves