Dan Petrescu e oficial antrenorul lui Dinamo Moscova, după ce astăzi a semnat un contract pe trei sezoane cu gruparea din capitala Rusiei.
Tehnicianul român se va prezenta de luni la antrenamentele echipei. În meciul de duminică echipa va fi pregătită de antrenorul interimar Dmitri Khokhlov.
Dan Petrescu va fi pe banca echipei la meciul cu Stuttgart, din play-off-ul Europa League, însă după va reveni din nou în tribună, neavând voie să-și conducă echipa în campionat.
Interzis până pe 2 septembrie
Șefii lui Dinamo au aflat că suspendarea primită de SuperDan în perioada în care o antrena pe Kuban Krasnodar se aplică și la noua echipă și au fost înștiințați că Petrescu nu va putea apărea pe banca tehnică la meciurile din Rusia, până pe 2 septembrie.
„Petrescu va pregăti meciul din Europa League cu Stuttgart. Am aflat că suspendarea dictată de Federație împotriva Dan Petrescu se aplică în continuare și nu poate conduce echipa înainte de 2 septembrie. În condițiile astea echipa va fi condusă de Dmitri Khokhlov în campionat. Petrescu are timp suficient să examineze starea echipei. Campionatul a început deja și nu am vorbit încă cu el despre posibilele transferuri, dar vom avea această discuție„, spune Vasily Titov, director VTB Bank, companie ce deține clubul moscovit.
Astfel, până în septembrie Petrescu va conduce echipa în Europa League, iar la meciurile din campionat va sta „antrenorul de casă” al lui Dinamo, Dmitri Khokhlov. Rușii precizează că situația cu care se confruntă fosta campioană a URSS-ului e una cu adevărat unică, fiind pentru prima dată când un antrenor ajunge deja suspendat la o nouă echipă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER