S-au spulberat speranțele Craiovei: Alex Mitriţă ajunge astăzi la Salonic şi urmează a fi prezentat de PAOK | EXCLUSIV
Lovitura anului în România la nivel de mercato, care se prefigura prin revenirea lui Alexandru Mitriţă la Universitatea Craiova, nu se va mai produce. Deşi totul părea să fie în favoarea mutării, pe fir a intrat Răzvan Lucescu şi a apărut posibilitatea transferului la PAOK Salonic. Astfel, revenirea „Piticului” în Bănie s-a produs numai pentru câteva zile.
Alexandru Mitriţă a asistat la meciul cu Gaz Metan Mediaş, s-a antrenat alături de foştii săi colegi de la Universitatea şi sub comanda fostului său antrenor de la Al Ahli Jeddah, Laurenţiu Reghecampf, dar nu va rămâne la Craiova.
FC New York a agreat transferul lui Mitriţă în Grecia, condiţiile afacerii fiind mai avantajoase decât cele ale tranzacţiei cu Craiova, chiar dacă jucătorul şi-ar fi dorit o întoarcere acasă.
Alex Mitriță ajunge astăzi la Salonic pentru a fi prezentat de PAOK! Reghecampf a sperat până în ultima clipă că o va alege pe Universitatea Craiova
„Vom vedea dacă Mitriţă se duce la PAOK, nu sunteţi managerul lui să ştiţi ce se va întâmpla” spunea Reghe ieri, având speranţe că atacantul de 26 de ani va fi încorporat totuşi de formaţia din Bănie. Numai că Alex Mitriţă şi-a făcut deja bagajele şi a plecat azi spre Salonic, unde va ajunge în seara aceasta şi se va alătura formaţiei lui Răzvan Lucescu.
El urmează să fie prezentat în curând, alături de fundaşul stânga Sidcley Ferreira, împrumutat de la Dinamo Kiev. PAOK Salonic este implicată astăzi în returul play-off-ului Europa League, în Croaţia, la Rijeka, după 1-1 în tur, grecii egalând abia în prelungirile partidei de pe „Toumba”.
Alexandru Mitriţă mai avea încă un an de contract cu FC New York City, formaţie care va primi 350.000 de euro pentru a-l ceda pe Mitriţă în Grecia şi va scăpa şi de plata contractului său, de 1 milion de dolari pe an.
Alex Mitriţă este cotat la 7 milioane de euro, are 13 selecţii şi 2 goluri pentru naţionala României, dar nu se află în lotul convocat de Mirel Rădoi pentru partidele tricolorilor din septembrie, din preliminariile CM 2022, cu Islanda, Liechtenstein şi Macedonia.