Mutarea care ar putea aduce titlul în Bănie! Alex Mitriță, aproape de o revenire la Universitatea Craiova

Alexandru Mitriță, extrema stânga în vârstă de 26 de ani, ar putea reveni în Liga 1, la Universitatea Craiova.

Fotbalistul este împrumutat de la New York City FC la Al Ahli, în Arabia Saudită, însă arabii nu i-ar fi achitat niciun salariu, informează Antena Sport, motiv pentru care românul, deranjat de această situație, și-ar dori să plece.

Universitatea Craiova l-a vândut pe Alex Mitriță în februarie 2019, în schimbul sumei de 8 milioane de euro, la New York City FC.

Alex Mitriță, aproape de o revenire la Universitatea Craiova

Pentru că a dorit să fie mai aproape de casă, având în vedere faptul că soția lui era pe cale să aducă pe lume primul lor copil, Alex Mitrță a decis să părăsească Statele Unite ale Americii și așa a ajuns în Arabia Saudită, la Al Ahli.

Acum, potrivit sursei citate, fotbalistul ar fi interesat să revină în țară, chiar la Craiova.

Deși Mihai Rotaru s-ar fi gândit deja la varianta de a-l readuce pe Alex Mitriță la Universitatea Craiova, sunt doi factori importanți care i-ar putea sta în cale: salariul uriaș pe care fotbalistul îl încasează în străinătate și faptul că acesta este sub contract cu New York City FC.

  • 4 goluri în 25 de meciuri a marcat Alex Mitriță pentru Al Ahli în acest sezon al primei ligi din Arabia Saudită.
  • 16 goluri a marcat Alex Mitriță în MLS, în 44 de meciuri jucate în cele două sezoane petrecute în Statele Unite ale Americii.
  • 7 milioane de euro este cota de piață a lui Alex Mitriță, potrivit Transfermarkt.
  • 1 trofeu are Alex Mitriță în palmares, Cupa României alături de Universitatea Craiova, în sezonul 2017-2018.
Publicat: 03 06. 2021, 18:29
Actualizat: 03 06. 2021, 18:49