Portarul care a ieșit campion în Italia ar putea alege să joace în Serie C, deși a fost dorit și de FCSB!
Alexandru Borbei (20 de ani), fotbalist aflat și pe lista celor de la FCSB pentru un transfer în această vară, ar putea juca în Serie C.
Alexandru Borbei, portarul care a ieșit campion în Italia ar putea alege să joace în Serie C, deși a fost dorit și de FCSB
O echipă din Serie C îl dorește pe Alexandru Borbei, portar în vârstă de 20 de ani care ar fi putut ajunge și la FCSB în această vară.
Presa din Italia anunță că fotbalistul de la Lecce Primavera, care în sezonul trecut a cucerit campionatul la tineret în Italia, este dorit de o echipă de seniori din al treilea eșalon al campionatului din „Cizmă”.
Jurnaliștii nu au menționat, însă, despre ce club este vorba.
„Posibilă aventură în Serie C pentru Alexandru Borbei, portarul «Under» de la Lecce Primavera”, au notat jurnaliștii de la Tuttomertcatoweb.
Alexandru Borbei a fost pe lista lui Gigi Becali pentru un transfer la FCSB
Campania de transferuri a celor de la FCSB a fost una intensă în această vară, iar la echipa controlată de Gigi Becali ar fi putut ajunge și portarul Alexandru Borbei.
Locul de titular între buturile vicecampioanei a fost „arestat” în ultima perioadă de Ștefan Târnovanu, care între timp a ajuns și la echipa națională a României. Andrei Vlad a ajuns pe banca de rezerve și i-a transmis patronului că își dorește să fie lăsat să plece, chiar și sub formă de împrumut, deoarece vrea să aibă meciuri în picioare. Acela a fost momentul când omul de afaceri din fruntea vicecampioanei a căutat soluții inclusiv pentru postul de portar, iar Alexandru Borbei s-a numărat printre posibilele ținte.
În cele din urmă – cel puțin până în acest moment – FCSB nu a renunțat la „Messi al portarilor”, iar Gigi Becali nici nu a transferat vreun înlocuitor pentru acesta.