Alexandru Mățan, mijlocașul român în vârstă de 21 de ani, a oferit primele declarații cu privire la transferul de la FC Viitorul la Columbus Crew, în Statele Unite ale Americii.
În urmă cu o săptămână, FC Viitorul a anunțat transferul lui Alexandru Mățan la Columbus Crew, unde fotbalistul român va avea un salariu anual de peste 500 de mii de euro, iar clubul lui Gheorghe Hagi va încasa o sumă de transfer de aproximativ 1.5 milioane de euro.
Alex Mățan s-a declarat încântat de noua aventură pe care este pe cale să o înceapă, nu înainte însă de a participa la Campionatul European de tineret, fiind în lotul convocat de către Adrian Mutu.
„Este un nou pas în cariera mea de fotbalist, sunt fericit, în primul rând, că am reușit să semnez cu campioana Statelor Unite și vin la fel de motivat cum aș fi venit de la orice altă echipă.
Eu mă duc acolo să fac ceea ce îmi place, adică să joc fotbal și cred că o să vină și lucrurile frumoase pe parcurs”, a spus Alexandru Mățan, pentru FRF TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER