După dezastrul petrecut în Turcia, mai multe formații din SuperLig și-au anunțat retragerea, printre care și Gaziantep, echipa la care este legitimat Alexandru Maxim. Totuși, pentru român este o șansă nesperată, deoarece Besiktas de interesează de serviciile sale.
Turcia a fost lovită de către două cutremure în cursul dimineții de luni. Primul a avut magnitudinea de 7.8 pe scara Richter, în timp ce replica a fost de 7.4 pe scara Richter.
La aproximativ o săptămână de la dezastrul cauzat de seism, peste 26.000 de persoane au decedat în Turcia și Siria, în timp ce alte zeci de mii de oameni sunt răniți.
După ce echipele Hatayaspr, Yeni Malatyaspr și Adanaspor s-au retras din prima divize a Turciei, Gaziantep, ocupanta locului 10, a decis să facă același lucru.
„După un asemenea dezastru, nici nu mai avem putere să vorbim despre fotbal. Nu este posibil ca clubul nostru să îşi continue activităţile sportive în toate aceste condiţii dificile.
Prin decizia Consiliului de Administraţie, Clubul de Fotbal Gaziantep a decis retragerea din competiţiile Superliga şi Cupa Turciei în sezonul 2022-2023.
Credem că oraşul şi ţara noastră se vor vindeca de rănile acestui cutremur devastator cât mai curând posibil. Mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături”, a anunţat Gaziantep, într-un comunicat.
După anunțul făcut de Gaziantep, cei de la Fanatik.tr au dezvăluit că Alexandru Maxim este dorit de către un colos al campionatului.
Potrivit sursei citate, cei de la Besiktas și l-ar dori pe românul în vârstă de 32 de ani la echipă, sub formă de împrumut până la finalul acestei staginui.
Mai mult, antrenorul Senol Gunes îl vede pe Alexandru Maxim ca pe un pasator extrem de bun, însă este foarte impresionat și de finalizarea mijlocașului.
„Besiktas a început demersurile pentru decarul român după ce jucătorii străini au primit dreptul de a pleca de la echipele care se retrag din campionat. În acest sens, alb-negrii vor să aducă sub formă de împrumut un jucător pe care l-au urmărit de mult timp și îl cunosc foarte bine: Alexandru Maxim de la Gaziantep”, notează cotidianul turc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER