Alexandru Mitriță este în mare formă în Grecia! Internaționalul român a marcat iar pentru PAOK Salonic, de această dată în victoria cu Panetolikos, scor 2-1.
Fostul jucător al Universității Craiova a deschis scorul în deplasarea din campionatul Greciei, după ce a înscris printr-o lovitură de cap.
Alexandru Mitriță a reușit primul gol pentru PAOK în Conference League, în victoria grecilor cu Lincoln, scor 2-0. În această vară, Mitriță a fost împrumutat de americanii de la New York City la PAOK, formație care va plăti în schimbul său, în acest sezon, 500.000 de euro. S-a vorbit și de faptul că ar fi dorit și de Universitatea Craiova, însă americanii au preferat să-l lase pe mijlocașul român să evolueze într-un campionat mai puternic.
Alexandru Mitriță a devenit imediat un om de bază la PAOK Salonic, iar românul a reușit iar să marcheze pentru formația antrenată de Răzvan Lucescu.
Deși este un jucător scund, Mitriță a avut o contribuție importantă în succesul de miercuri din campionatul Greciei și a marcat cu capul în partida cu Panetolikos, în minutul 31.
https://twitter.com/alainb_/status/1440706369078718466?s=20
Gazdele au egalat în minutul 59, prin Diaz, dar PAOK a forțat pe final și a obținut victoria după golul brazilianului Sidcley.
În Conference League, acolo unde a ajuns și CFR Cluj, PAOK Salonic face parte din Grupa F și se bate la calificare cu Copenhaga și Slovan Bratislava. După victoria cu Lincoln, scor 2-0, Mitriță are șanse mari să ajungă în faza următoare a competiției.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER