Alexi Pitu s-a transferat la Bordeaux în această iarnă, iar Adrian Pitu, unchiul acestuia, a ținut să-l atenționeze înainte de debut.
Fostul fotbalist a evoluat la echipe precum Dinamo, Steaua sau Universitatea Craiova, alături de roș-albaștri reușind chiar să câștige campionatul în sezonul 2004/2005.
Adrian Pitu este de părere că nepotul său a făcut pasul corect în Ligue 2 la Bordeaux, însă este convins că Alexi poate să devină mult mai bun dacă va reuși să fie mai agresiv pe teren.
„Eu îi doresc succes, e un băiat foarte educat. Îi mai trebuie puțin sânge în instalații, pe teren vorbesc. Și în afară, fotbalul e un sport colectiv, nu individual, trebuie să socializezei. Nu poți să te închizi în tine, nu faci nimic. Pe teren nu ai mamă, nu ai tată, trebuie să dai totul.
Sincer, parcă mă văd pe mine când aveam 17-18 ani. Același fizic, îi mai trebuie puțin tupeu pe teren, dar să nu lovești adversarul, când ai mingea să nu îți fie frică de nimic. Și ce dacă pierzi? Poți să pierzi și 10 mingi, și 11 și 12, la a 13-a ai băgat-o în ațe. Aici nu înțelege. La fotbal trebuie să ai și puțin noroc. Să prinzi o zi bună, să ai puțin noroc, să ai un antrenor bun, un psiholog.
La fotbal sunt 10 ani și atât. Pregătirea la antrenamet e una și pregătirea în afara e alta. Crezi că aștia de afară sunt fraieri de își iau preparatori fizici? Forță explozivă, abodomene, totul pe motricitate și pe viteză. Maradona, eu am citit foarte mult, idolul meu, se antrena 6 ore pe zi. Nu putea să îi ia de la jumate la fiecare meci. Nu ai cum, dacă nu ești pregătit poți să ai talent… să te joci cu ‘portocala’, dacă nu poți să alergi ești 0”, a declarat Adrian Pitu pentru sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER