Dan Petrescu i-a ținut pe jar pe oficialii lui Kuban Krasnodar. Tehnicianul a plecat în Italia în vacanță exact în perioada în care presa vuia de zvonurile conform cărora românul ar negocia cu Lokomotiv Moscova. Directorul sportiv al rușilor, Suren Mkrtchyan, a declarat că tehnicianul român nu i-a răspuns zile în șir la telefon.
„Bursucul” rămâne la Kuban din cauza clauzei de reziliere de 15 milioane de euro pe care i-au fixat-o conducătorii clubului. După mai bine de o săptămână în care i-a ținut în suspans pe șefii echipei, alimentând zvonurile privind plecarea sa la Lokomotiv, Dan Petrescu a admis că nu are cum să plece de la Krasnodar până când nu îi expiră contractul sau până în momentul în care șefii vor dori să îl lase să plece.
Kuban i-a pus o clauză de reziliere de 15 milioane de euro pe care nicio echipă interesată de antrenorul român n-a fost de acord s-o plătească. În timp ce presa îl dădea ca și plecat la Lokomotiv Moscova, Dan Petrescu era în vacanță și nu le răspundea celor de la Kuban la telefon. „În cele din urmă, l-am prins la telefon. Dan mi-a spus că nu a avut semnal la telefon în Italia, unde se afla în vacanță. Pe 7 iulie se va alătura echipei”, a spus directorul sportiv al rușilor, Suren Mkrtchyan. Gigel Bucur a fost votat de fanii lui Kuban Krasnodar cel mai bun jucător al lunii iunie
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER