Alt adversar, aceeași placă**: „Mutu este în formă, nu trebuie să-l lăsăm singur în careu”
Antrenorul echipei Chievo Verona, Stefano Pioli, îl consideră pe
atacantul Adrian Mutu principalul pericol al Fiorentinei la meciul
direct de duminică, din etapa a X-a din Serie A, informează presa
italiană.
„Mutu este deja în formă, s-a văzut acest lucru în meciul
cu Catania. Creează pericol, șutează, comunică bine cu Gilardino.
Misiunea noastră va fi să nu îl lăsăm niciodată singur în suprafața
de pedeapsă”, a spus Pioli.
Coechipierul lui Mutu, fundașul Gianluca Comotto, a afirmat că
românul este un jucător „de clasă”. „Este suficient să
vedem primele minute ale meciului cu Catania pentru a observa
diferența. Adrian este un jucător important, de clasă. Trebuie să
îi dăm timp pentru a avea constanță 90 de minute”, a
precizat Comotto.
Atacantul Adrian Mutu a fost integralist la Fiorentina, duminica
trecută, în partida terminată la egalitate, scor 0-0, în deplasare,
cu Catania, în etapa a IX-a a campionatului Italiei, prima pentru
fotbalistul român după nouă luni de suspendare.
Sursa: Mediafax