„Am refuzat o ofertă foarte bună de la Chievo!” Prima reacție a lui Lobonț după ce și-a prelungit contractul cu Roma
Bogdan Lobonț va continua și în sezonul viitor la Roma. Clubul roman a anunțat pe site-ul oficial că noua înțelegere cu Lobonț va expira pe 30 iunie 2016.
Portarul a vorbit pentru prima dată după ce a ales să continue alături de AS Roma și a precizat că banii nu au fost deloc importanți în luarea acestei decizii.
„Am refuzat în iarnă o ofertă foarte bună de la Chievo. Am decis să rămân la Roma pentru că cei de acolo mi-au dat foarte multe și s-au comportat extraordinar cu mine și în perioade mai puțin fericite pentru mine.
În toate discuțiile pe care le-am avut cu cei din conducere, nu s-a pus niciodată problema financiară. Sunt bucuros că îmi voi continua cariera cu AS Roma și sper să o fac cât mai mult posibil.
În primul rând, îmi doresc să fiu sănătos și după aceea rămâne la aprecierea antrenorului pe cine folosește. Pregătirea dinaintea unui campionat este puțin mai dificilă și trebuie să demonstrăm că avem valoare de AS Roma și că merităm să îmbrăcăm tricoul acestei echipe”, a spus Lobonț la Dolce Sport.