Andone a spus tot! Motivul pentru care a ales să plece la Galatasaray

Florin Andone (26 de ani) a fost împrumutat recent de englezii de la Brighton în Turcia, la Galatasaray. Oficialii „Pescărușului” nu au vrut să-l lase pe atacantul român să plece, dar acesta a explicat de ce a luat această decizie.

Andone își dorește să strângă cât mai multe minute în tricoul noii sale echipe: „E un nou început, îmi doresc foarte mult să joc. Brighton a fost mereu împotrivă ca eu să plec, dar decizia a fost a mea, ca să joc mai mult. Simțeam că la Brighton nu o să am minutele de care am nevoie ca să îmi recuperez nivelul de la Deportivo și mi-e dor să joc în fiecare săptămână, să dau goluri, să mă simt important în echipă.

Galata a fost foarte interesată, și acum 3-4 ani a tras de mine, simt că m-au vrut. O să fie foarte greu, Falcao este acolo, de talie mondială, va fi foarte-foarte greu”, a spus atacantul român.

  • Florin Andone este cotat de site-urile de specialitate la 6 milioane de euro.
  • Șase goluri a înscris Andone în cele 30 de partide în tricoul celor de la Brighton.

Cordoba și Deportivo La Coruna sunt echipele de seniori pe la care a mai trecut noul transfer al lui Galatasaray. Acesta mai are contract cu Brighton până în 2023, urmând să revină la club la finalul acestui sezon.

  • Andone a marcat unicul gol al României în meciul cu Spania, pierdut de tricolori cu 2-1. Sergio Ramos și Paco Alcacer au punctat pentru iberici.
Publicat: 06 09. 2019, 13:49
Actualizat: 06 09. 2019, 13:50