Cordoba mai păstrează doar șanse teoretice de a rămâne în La Liga, după înfrângerea pe teren propriu, contra lui Elche, scor 0-2. Florin Andone va părăsi în acest context trupa Jose Romero, una dintre destinații putând fi, potrivit presei spaniole, Villareal.
Cu 11 meciuri la rând fără victorie, Cordoba e condamnată să joace din sezonul viitor în liga secundă. Acest lucru va însemna și renunțarea la fotbaliștii cei mai importanți, printre cei care vor pleca urmând a fi și Florin Andone, atacantul român care a avut prestații excelente în această stagiune.
Deși a semnat un nou contract și are o clauză de reziliere de 5 milioane de euro, oficialii clubului îi vor permite mai mult ca sigur să se transfere pe o sumă mai mică, iar Andone nu duce lipsă de oferte. Una dintre destinațiile posibile este Villareal, fostă semifinalistă de Liga Campionilor (în sezonul 2005-2006, când a fost eliminată de Arsenal), care la anul vrea din nou să atace primele patru poziții din Spania.
Oficialii „submarinului” îl cunosc pe internaționalul nostru de 21 de ani din 2011, când evolua pentru a treia formație a clubului și vor să repare greșeala făcută anul trecut, când i-au permis să se transfere la Cordoba.
„Cordoba nu mai are nicio șansă să rămână în prima ligă. Echipa are nevoie de 6 victorii în ultimele 8 meciuri, iar acest lucru nu se va întâmpla mai mult ca sigur. Acest lucru ar putea să îi ofere lui Villareal posibilitatea să se întărească, fără eforturi financiare enorme. Fausto Rossi a fost împrumutat la Cordoba de Juventus, după ce Valladolid a retrogradat, iar „submarinul” ar putea fi a 5-a destinație a fotbalistului în ultimii 5 ani. Dar mai este și acest vârf tânăr, Florin Andone. Villareal l-a avut în curte în trecut, dar abia în acest sezon a explodat. E un fotbalist pe care îl poate repatria„, notează villarrealusa.com.
5 goluri în 13 meciuri a înscris Andone pentru Cordoba în acest sezon
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER