Andone își dă restart împotriva echipei lui Balotelli. Ce coleg „miliardar” are atacantul naționalei României

Atacantul Florin Andone va disputa marți primul său meci pentru englezii de la Brighton&Hove Albion, britanicii urmând a-i întâlni într-un amical pe francezii de la Nice, formația lui Mario Balotelli.

Românul nu a jucat până acum în meciurile de pregătire din cauza unei accidentări suferite la mușchii inghinali. Acum, pe lângă Andone, cei de la Brighton îl vor folosi și pe „vârful” Alireza Jahanbakhsh, cel mai scump jucător din istoria clubului, iranianul fiind adus pentru 19 milioane de euro de la AZ Alkmaar, trupa unde e acum Dorin Rotariu. Amicalul Nice – Brighton se joacă de la ora 18:00, dar fără spectatori. Englezii vor mai avea un amical vineri, tot cu Nantes, după care se pregătesc de debutul în campionat, urmând a se duela cu Watford.

Florin Andone, 25 de ani, a sosit în acestă vară la echipa din Albion pentru suma de șase milioane de euro, fiind cedat de Deportivo La Coruna. Atacantul s-a remarcat în Spania, acolo unde a mai jucat la Villarreal sau Betis. La echipa națională, el a debutat în 2015, într-un meci cu Irlanda de Nord, 0-0, iar primul gol pentru România l-a reușit la finalul aceluiași an, într-un amical cu Italia, 2-2.

Publicat: 31 07. 2018, 15:02
Actualizat: 31 07. 2018, 15:03