Andone:** „Tamaș o să fie mai serios ca Mutu, merita să meargă la Chelsea!”

După ce ProSport a anunțat astăzi că fundașul
român
, Gabi Tamaș, este foarte aproape de un transfer
remarcabil la Chelsea Londra, fostul său antrenor de la Dinamo,
Ioan Andone, afirmă că stopper-ul lui WBA era suficient de valoros
încât să facă acest pas mult mai devreme, în timp ce Dumitru
Dragomir este sigur că Tamaș se va descurca mult mai bine decât
Mutu la gruparea londoneză.

„Gabi Tamaș putea să ajungă la nivelul ăsta mult mai
devreme. Sincer. El s-a plimbat prin Turcia, Rusia, s-a întors la
Dinamo de două ori, Gabi putea să ajungă mult mai repede pentru că
are calități excepționale. De exemplu, când cauți un fundaș dreapta
sau un fundaș central, eu mă uit, care sunt cei mai buni din
România. Înseamnă că cineva l-a remarcat pe el în Anglia. Gabi
poate să joace la orice echipă, numai să fie foarte serios, el are
calități foarte mari. El m-a ajutat foarte mult și eu l-am ajutat
foarte mult pe el. Gabi a fost un jucător la care am ținut. Avea 19
ani și la fel cum îi spun lui Torje i-am spus și lui: nu te
transfera în Turcia, nu ești de campionatul Turciei”,
a
declarat Andone.

„Tamaș merita să meargă la Chelsea, e un super fundaș. O să fie
serios acolo, nu ca Mutu. Mutu la 60 de ani se va potoli”
,
a precizat Dumitru Dragomir.

Publicat: 17 11. 2010, 15:05
Actualizat: 17 11. 2010, 23:06