Andrea Pirlo, uluit de evoluțiile lui Olimpiu Moruțan, care a „explodat” la Pisa! „Un fenomen”
Fostul mare fotbalist italian Andrea Pirlo este impresionat de calitățile lui Olimpiu Moruțan, fotbalist cu prestații excelente pentru Pisa.
Fotbalistul român Olimpiu Moruțan a dezamăgit în tricoul lui Galatasaray, care a ales să îl împrumute până la finalul lui 2023 în Serie B, la Pisa. Evoluțiile acestuia în al doilea eșalon al Italiei sunt, însă, din ce în ce mai bune, astfel că a fost votat de suporteri drept cel mai bun jucător al echipei în luna noiembrie.
Acum, a venit rândul marelui Andrea Pirlo să îl laude pe fostul jucător de la FCSB, care impresionează de la meci la meci în Serie B.
Andrea Pirlo, uluit de evoluțiile lui Olimpiu Moruțan, care a „explodat” la Pisa! „Un fenomen”
Olimpiu Moruțan impresionează la Pisa, în Serie B, în ciuda faptului că s-a alăturat echipei din Italia după o perioadă foarte slabă petrecută în tricoul lui Galatasaray, care a ales să îl împrumute în al doilea eșalon din „Cizmă” până la finalul sezonului.
Fostul campion mondial Andrea Pirlo l-a remarcat pe Olimpiu Moruțan în Turcia, unde o antrenează în prezent pe Fatih Karagumruk.
Președintele celor de la Pisa, Giovanni Corrado, a spus că legenda italiană a avut doar cuvinte de laudă la adresa internaționalului român.
„Anul trecut am avut puţini jucători pregătiţi pentru un salt important, în acest an sunt mult mai mulţi. Toure este la mare căutare, la fel Beruatto şi Marin, în timp ce Moruţan îi surprinde doar pe cei care nu l-au cunoscut.
La Forte dei Marmi l-am întâlnit pe Pirlo, care antrenează în Turcia, şi care mi-a spus că noi am luat un fenomen (n.r. Olimpiu Moruțan)”, a declarat președintele celor de la Pisa, Giovanni Corrado, potrivit La Republica, publicație citată de Tuttomercatoweb.
În cele 17 meciuri jucate pentru Pisa în acest sezon, Olimpiu Moruțan a marcat patru goluri și a oferit șapte pase decisive colegilor săi.