Ange Postecoglou a luat decizia finală în cazul lui Radu Drăguşin şi a comunicat-o public! E clar acum ce va urma pentru român la Tottenham

Soarta lui Radu Drăgușin la Tottenham a fost decisă de Ange Postecoglu, care a comunicat-o public.

Fundașul român a ajuns la formația londoneză în iarna acestui an, în schimbul a nu mai puțin de 25 de milioane de euro.

Ange Postecoglou a luat decizia în cazul lui Radu Drăgușin

Ange Postecoglou, antrenorul celor de la Tottenham, a subliniat că Radu Drăgușin este pregătit pentru a evolua. Fundașul român face parte din planurile tehnicianului grec. Acesta crede în potențialul internaționalului român.

„Nu a venit să joace un singur meci. Nu cred că împotriva lui Fulham (n.r. meci pierdut de Tottenham cu scorul de 0-3) a fost mai bun sau mai rău decât oricine altcineva.

L-am semnat pe Radu pentru că îl vedem un jucător care poate să-și aducă contribuția în echipă. E pregătit, este disponibil, face parte din viitorul nostru”, a declarat Ange Postecoglou, potrivit Eurosport.

  • 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Radu Drăgușin, potrivit Transfermarkt.
  • 9 apariții în Premier League a avut Radu Drăgușin în stagiunea precedentă, pentru Tottenham.

Radu Drăgușin are poftă de joc

Radu Drăgușin a subliniat că dorește să joace mai mult în noul sezon, iar fundașul român este pregătit să muncească din greu pentru a prinde mai multe minute.

„Eu asta sper, pentru asta mă antrenez. Pentru asta vreau să dau mai mult, să arăt că pot să joc la acest nivel.

Până la urmă, decizia este la antrenor. Eu tot ce pot să fac este să muncesc și să arăt că merit să joc.”, a declarat Radu Drăgușin, conform Digi Sport.

Radu Drăgușin a fost cel mai scump jucător care a evoluat pentru România la EURO 2024. Fundașul este cotat la 25 de milioane de euro, adică mai mult de un sfert din valoarea întregului lot al „tricolorilor”.

Fotbalistul a exclus varianta plecării de la Tottenham. Acesta a invocat motivul simpatiei față de clubul londonez. Radu Drăgușin este pregătit să își crească nivelul de joc pentru a evolua mai mult în tricoul formației de pe „White Hart Lane”.

„Este locul în care am vrut să joc, să mă dezvolt. Am aflat pe pielea mea că este cel mai puternic campionat din lume, unde ești nevoit să evoluezi în mod constant. Dacă nu, rămâi în urmă și te elimini singur. Eu asta sper (n.r. – să joace mai mult), pentru asta mă antrenez. Pentru asta vreau să dau mai mult, să arăt că pot să joc la acest nivel. Până la urmă, decizia este la antrenor. Eu tot ce pot să fac este să muncesc și să arăt că merit să joc”, a completat Radu Drăgușin.

Publicat: 19 07. 2024, 16:27