Anița: „Sper să nu luăm multe goluri”

După ce în fazele precedente ale Cupei Franței la fotbal a scos din cursă pe FC Gueugnon (Ligue 2) și AS Nancy (Ligue 1) echipa românului Marius Anița (32 de ani), USJA Carquefou este gata să își măsoare azi forțele cu fosta câștigătoare a Ligii Campionilor, Olympique Marseille. Echipa care joacă în campionatul de amatori și aspiranta la un loc în Liga Campionilor se vor afla față în față în această seară pe stadionul la Beaujoire din Nantes în optimile de finală ale celei de-a 90-a ediții a Cupei Franței. Anonimii Bagdad Shela, La Fleuriel, Nî'Doye sau Marius Anița se vor afla față în față cu vedetele Franței Djibril Cissé, Valbuena, Cheyrou, Nasri.

Publicat: 19 03. 2008, 16:43