Antrenorul lui Rangers, anunț despre Ianis Hagi: „Este dificil că acest lucru să se întâmple!”
Michael Beale (42 de ani), antrenorul lui Rangers, a făcut o remarcă în ceea ce îl privește pe Ianis Hagi, mijlocașul român în vârstă de 24 de ani al scoțienilor.
Antrenorul lui Rangers, anunț despre Ianis Hagi
Ianis Hagi a revenit pe teren la începutul acestui an, pe 28 ianuarie, într-un meci disputat între Rangers și St. Johnstone. Acesta a fost introdus în minutul 72.
Fotbalistul român s-a accidentat în luna ianuarie a anului 2022, suferind o ruptură la ligamentul anterior încrucișat al genunchiului. A trecut printr-o intervenție chirurgicală și a stat departe de teren timp de un an.
Michael Beale a anunțat că vor mai pleca jucători de la Rangers. Antrenorul a dat de înțeles că Ianis Hagi nu este pe lista plecărilor datorită faptului că este un jucător polivalent.
„Avem prea mulți jucători din punctul meu de vedere. E un motiv pentru care am adus unul sau doi în plus, am avut multe probleme cu accidentările și a trebui să suplimentăm. Vreau ca toți jucătorii să își știe rolul în echipă și este dificil că acest lucru să se întâmple când ai un lot mare.
În plus, avem jucători care pot evolua pe mai multe poziții ca Hagi, Tillman, Kent, Arfield, Kamara, Raskin. Jucătorii care nu evoluează doar pe un post îți dau mai multe opțiuni. Căutăm astfel de jucători, ne ajută”, a declarat Michael Beale, potrivit site-ului scotsman.com.
Ianis Hagi îi dă speranțe selecționerului Edi Iordănescu
Revenirea lui Ianis Hagi este o veste bună și pentru selecționerul Edi Iordănescu, pentru că echipa națională de fotbal a României se pregătește pentru preliminariile Campionatului European 2024, programate începând cu luna martie a acestui an.
România face parte din Grupa I, alături de Elveția, Belarus, Israel, Andorra și Kosovo.
În luna martie, tricolorii au programate primele două meciuri din preliminariile EURO 2024. Pe 25 martie, de la ora 21:45, întâlnesc Andorra, în deplasare, iar pe 28 martie, vor juca pe teren propriu cu Belarus, de la aceeași oră.
„Mă simt bine. Pentru mine, fiecare zi în care mă simt sănătos e una în care mă simt fericit. A fost un an greu. Încă sunt în proces de a reveni la ceea ce eram înainte. Acum, doar acumulez minute, sper să fie din ce în ce mai multe pe măsură ce jocurile se adună. Să rămân sănătos pe durata întregii săptămâni e obiectivul meu acum.
Sunt un tip care se dedică întotdeauna în proporție de 100% atât la antrenamente, cât și la jocuri. Sunt nerăbdător să revin cât mai curând posibil și, crede-mă, fac tot ce îmi stă în putință pentru a mă întoarce la ceea ce am fost, ba chiar mai mult de atât. Pe aspectul acesta sunt concentrat” – Ianis Hagi