Anunțul făcut de Mircea Lucescu: „E ultimul an la Șahtior”. De ce a semnat prelungirea contractului

  • Mircea Lucescu a vorbit deschis despre situația de la Șahtior Donețk, echipă cu care mai are încă un an de contract. Antrenorul român a precizat că prelungirea contractului a făcut-o încă din urmă cu an. „Il Luce” a recunoscut și faptul că sezonul care urmează va fi ultimul pe banca echipei din Ucraina.

„Prelungirea cu Șahtior am semnat-o anul trecut, nu acum. Am făcut atunci acest lucru pentru a da un semnal jucătorilor, mai ales brazilienilor, să le arăt că eu cred în echipă, cred în performanță. Anul trecut, pe 15 iunie, președintele mi-a propus să prelungim contractul și am acceptat. Acum pot spune că e ultimul an de contract la Șahtior. Nu e în caracterul meu să abandonez o situație delicată, nefavorabilă pentru marea performanță. Sunt și alte aspecte, mai sunt și obligațiile morale, față de public, față de președinte”, a spus Lucescu pentru Dolce Sport.

Când a fost întrebat dacă acesta ar putea fi ultimul an din antrenorat, Mircea Lucescu a ezitat să ofere un răspuns ferm. „Dacă este ultimul an de antrenorat? Nu pot să fac o astfel de apreciere, vom vedea”, a mai spus Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu o antrenează pe Șahtior Donețk din 2004. El a câștigat de opt ori titlul în Ucraina, cinci Cupe ale Ucrainei, șase Supercupe și Cupa UEFA în 2008/2009.

Publicat: 09 06. 2015, 18:45
Actualizat: 09 06. 2015, 18:46