Marius Șumudică, antrenor la Gaziantep, în Turcia, a vorbit despre posibilitatea ca Ianis Hagi, mijlocașul român în vârstă de 25 de ani de la Deportivo Alaves.
Împrumutat de către Rangers la Deportivo Alaves până în vara anului viitor, Ianis Hagi ar putea ajunge în Turcia, la echipa la care tatăl său și-ar dori ca acesta să joace: Galatasaray.
Fiind singurul antrenor român din Turcia, Marius Șumudică a fost întrebat dacă ar face față Ianis Hagi la Galatasaray. Extrem de sincer, antrenorul a declarat că niciun jucător român nu ar putea juca pentru Galatasaray în momentul de față. Totuși, Marius Șumudică a lăsat o portiță deschisă către Radu Drăgușin, fundașul central în vârstă de 21 de ani de la Genoa.r
„Nu, nu știu, nu am citit, nu sunt în măsură să vă dau această informație. Cred că mi-ar fi spus. M-ar fi întrebat. Păi, cu tot respectul pentru toți antrenorii români, în afară de mine și de Petrescu care a stat cinci etape doar la Kayseri, în ultimii zece ani nu prea au mai fost antrenori români în Turcia. Și suntem doar trei străini din 20.
Este un jucător bun, dar în momentul de față nu cred că poate să joace la Galata niciun jucător român decât, poate, Drăgușin. Niciun jucător român, în momentul de față nici la Galata, nici la Fenerbahce. Asta este părerea mea”, a spus Marius Șumudică, la Fanatik.
Cotat la patru milioane de euro de către Transfermarkt, Ianis Hagi a jucat 13 meciuri pentru Deportivo Alaves în acest sezon al primei ligi din Spania.
Gheorghe Hagi, jucător la Galatasaray în perioada 1996-2001, speră ca fiul lui să îi calce pe urme.
„Mi-e foarte dor de Galatasaray. Am mult de lucru la Constanța, dar sper să vin cât mai curând la Istanbul pentru un meci de Liga Campionilor. Sunt mândru că am jucat pentru Galatasaray. Sper ca și fiul meu să îmbrace tricoul lui Galatasaray într-o zi”, spunea Gheorghe Hagi, luna trecută, într-un interviu acordat pentru presa din Turcia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER