Umit Akdag, fundașul central care a debutat în Ligue 1, ar prefera să joace la seniori pentru naționala Turciei și ar întoarce astfel spatele selecționatei României, care l-a promovat la U21.
Umit Akdag este un fundaș central născut la București din părinți turci, care a debutat în Ligue 1 pentru Toulouse. Sportivul ce va împlini 21 de ani în octombrie nu a jucat niciodată în România în calitate de fotbalist profesionist, însă este cooptat la naționala U21, care este condusă de Daniel Pancu.
Selecționerul naționalei U21 a României a declarat că este puțin probabil ca fotbalistul să accepte o convocare la naționala mare a României, deoarece este foarte legat de Turcia, țara din care provin părinții lui. Pancu a vorbit și despre calitățile lui Akdag, pe care îl consideră un jucător care poate evolua fără probleme în unul din campionatele de top ale Europei.
„Părerea mea este că Umit e și acum un jucător bun de convocat la naționala mare, însă nu poate fi decizia mea și oricum nu știu ce ar alege el. E foarte legat de Turcia, nu știu dacă ar accepta o convocare în naționala de seniori a României.
O singură dată am adus în discuție subiectul alegerii între România și Turcia. Mi-a spus că acum are ambiția să ne calificăm la Campionatul European cu naționala de tineret și că va vedea mai târziu cum va proceda. Părinții lui sunt turci amândoi. Băiatul s-a născut în București, unde a locuit până la unsprezece ani”, a declarat Daniel Pancu pentru Fanatik.
Fundașul central ce aparține de Alanyaspor a fost împrumutat de gruparea turcă la Toulouse, în Ligue 1, iar francezii au o opțiune de cumpărare pentru acesta. Akdag a jucat deja în Superliga turcă pentru Alanyaspor, într-un meci cu Trabzonspor, iar Daniel Pancu este ferm convins că jucătorul pe care îl antrenează la naționala de tineret se va impune la noua lui echipă.
„Eu l-am folosit și ca mijlocaș defensiv la națională, într-o partidă cu Elveția. Adversarii îl aveau ca număr zece pe Fabian Rieder, care a jucat și la Euro de seniori. Scopul era să-l blocăm pe Rieder cu Umit, însă el nu doar că a respectat sarcinile defensive, chiar ne-a și ajutat enorm să ieșim din apărare prin el, atât de tehnic este!”, a mai spus Pancu pentru sursa menționată anterior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER