Are un contract cu care își bagă clubul în faliment. Fostul fotbalist de la FCSB s-a întors la echipa care joacă acum în liga a treia și are un salariu de 600.000 de euro pe an: „E cel mai mare”

Sursa foto: Profimedia
Vezi galeria foto - 5 poze

Fostul fotbalist de la FCSB, născut la Alexandria, are cel mai mare salariu din Seria C din Italia!

Este vorba despre Alin Toșca, fundașul în vârstă de 32 de ani, care s-a reîntors la Benevento, după aventura din Arabia Saudită de la Al-Riyadh. Acum joacă în liga a treia din Italia și este cel mai bine plătit jucător din întreaga serie, cu un salariu de 600 de mii de euro pe an.

Alin Toșca s-a întors în campionatul Italiei după aventura din Arabia Saudită, de la Al-Riyadh

Apărătorul român Alin Toșca a ajuns vara trecută, sub formă de împrumut, la nou-promovata în prima ligă saudită Al-Riyadh. La acea vreme, plecase din campionatul italian, de la Benevento, dar în această vară s-a întors la echipa de la care a plecat, în liga a treia.

În urmă cu doi ani, internaționalul român a primit o ofertă sub formă de împrumut, pe o perioadă determinată, în prima ligă a Arabiei Saudite. Alin Toșca a jucat doar 12 meciuri în tricoul celor de la Al-Riyadh și a oferit o pasă decisivă.

Fundașul român nu a mai jucat un meci oficial din noiembrie anul trecut, fiind trecut pe bancă, ca rezervă neutilizată.

Alin Toșca are cel mai mare salariu din Serie C

De când a revenit la Benevento, Alin Toșca este cel mai bine plătit fotbalist din liga a treia. Potrivit publicației Calcio Benevento, apărătorul român primește un salariu de 600.000 de euro pe an.

„Este cel mai bine plătit jucător din întreaga Serie C și, probabil, are un salariu foarte bun chiar și pentru Serie B. Benevento analizează modul în care poate să gestioneze contractul, dar e foarte greu. Contractul lui Alin Toșca, revenit la echipă după un sezon slab în campionatul saudit cu Al-Riyadh, pentru care a jucat până în noiembrie, s-a antrenat regulat până în ianuarie, dar apoi a ieşit din lot la începutul lunii februarie.

Fostul jucător de la Real Betis poate conta pe modul în care a fost semnat contractul care îl ține încă legat de Benevento, pentru încă un sezon, chiar și cu salariu disproporționat: Toșca beneficiază, de fapt, de un salariu de peste 600 de mii de euro, ceea ce îl face de departe cel mai bine plătit fotbalist din întreaga Lega Pro (probabil din istorie)”, au notat cei de la Calcio Benevento.

Fundașul Alin Toşca s-a retras din naţionala României. Ca echipe de club, apărătorul are pe listă atât formații din țară, cât și echipe internaționale. În trecut, a evoluat la FCSB, Unirea Urziceni, Săgeata Năvodari, FC Viitorul Constanţa, Betis Sevilla, PAOK Salonic, Gaziantep și Benevento.

Publicat: 13 08. 2024, 10:58
Actualizat: 13 08. 2024, 14:58