Arestarea lui Becali l-a îndepărtat pe Adi Mutu de Steaua! Românul este așteptat cu brațele deschise de o echipă din Franța

Într-o proporție foarte mare, Adrian Mutu va rămâne în Franța și-n noul sezon. În primul rând, Alain Orsoni, președintele lui Ajaccio a declarat că nu vrea să-l lase să plece, deoarece mai are un an contract.

În al doilea rând, Mutu are în continuare oferte, deși a ajuns la 34 de ani. Printre ele, Saint-Etienne și Toulouse. Imediat după ce au aflat că Toulouse îl dorește, fanii „violeților” au făcut un sondaj pe un site care le aparține. Rezultatul arată că Mutu este văzut în continuare ca un mare atacant, deși L’Equipe l-a trecut în echipa dezamăgirilor. La întrebarea dacă îl vor pe Mutut, 69.1% din fani au bifat căsuța „da”, 27.8% nu-l doresc, iar 3.1% n-au dorit să comenteze.

Cât despre Steaua, pare acum o variantă aproape imposibilă. Arestarea lui Gigi Becali a scăzut gradul de încredere al Stelei, iar Mutu a recunoscut-o: „Am spus că vreau să joc la Steaua, sunt jucător profesionist. Dar acum nu cred că mai sunt șanse să ajung acolo, cred că am mai multe șanse să joc la Dinamo„, a declarat Adi Mutu pentru ProTV.

Publicat: 29 05. 2013, 22:37
Actualizat: 29 05. 2013, 22:38