Astea sunt cuvintele pe care voia să le audă! Ianis Hagi, lăudat de tatăl său după săptămâna de vis de la Fiorentina

Ianis Hagi a ieșit în evidență în această săptămână la Fiorentina, echipă pentru care a reușit o „dublă” în meciul cu Trentino și a marcat o dată în partida cu Val di Fassa. Reacția tatălui său, Gică Hagi, a venit imediat.

Gică Hagi și-a lăudat fiul, despre care a spus că trecut cu brio prin procesul de apatare în Italia. De asemenea, Gică Hagi consideră că Ianis a trecut la un nivel superior în cariera sa: „Se pare că a trecut de perioada de adaptare. Acum simte lucrurile altfel, e altul. Trebuie să știe să folosească acel an în care s-a antrenat cu jucători extraordinari zi de zi, timp de 300 de zile. La Fiorentina are niște colegi fantastici și cred că a învățat multe de la ei”.

Gică Hagi l-a impulsionat pe Ianis, având așteptări mari de la el: „Acum trebuie să intre în competiție cu ei, să creadă în calitățile lui, să fie ambițios, să încerce să-și câștige locul în echipa. E nevoie muncă multă, dar sunt bucuros că a început bine, lumea vorbește în termeni buni de el, dar suntem doar în pregătiri și anul e lung”, a declarat Gică Hagi. 

Cumpărat cu 2 milioane de euro de la Viitorul, Ianis Hagi mai are contract cu Fiorentina până în 2019. Mijlocașul de 19 ani a prins doar câteva minute la echipa mare în sezonul trecut, în timp ce la Fiorentina Primavera a bifat 13 meciuri, 5 goluri și 3 pase de gol. 

Publicat: 16 07. 2017, 20:38
Actualizat: 16 07. 2017, 20:39