Au început negocierile pentru cel mai surprinzător transfer al verii! Nicolae Stanciu, înapoi la fosta sa echipă

Revenirea lui Nicolae Stanciu (26 de ani) în fotbalul european se poate realiza mai repede decât se aștepta cineva. Presa din Cehia a aflat că mijlocașul român este dorit de fosta sa echipă, Sparta Praga. Negocierile dintre europeni și Al-Ahli au început deja, anunță sport.blesk.cz. Au intervenit și primele probleme, dar discuțiile nu se opresc aici. Sparta este decisă să îl readucă, astfel că va continua negocierile cu Al-Ahli .”Au fost discuții între cele două în ultimele săptămâni” – menționează sursa amintită.

La începutul acestui an, Stanciu s-a transferat la Al Ahli, pentru 10 milioane de euro, dar situația este una destul de complicată. Vrea să plece liber de contract, pe motiv că nu și-a luat salariile pe câteva luni, dar clubul afirmă că, din cauza unor probleme, banii vor intra mai târziu. Este posibil ca Sparta să fi aflat de intențiile românului, iar acum să îl dorească înapoi, mai ales că a dat un randament foarte bun în Cehia (34 de meciuri, 10 goluri și 10 pase decisive).

Stanciu este regretat și la Anderlecht, de către oamenii din stafful tehnic, dar și de suporteri. Max de Jong (50 de ani), antrenorul cu portarii al grupării belgiene, l-a taxat aspru pe tehnicianul echipei, din perioada petrecută de mijocașul român la Anderlecht. Deși era primul la antrenamente, unde făcea senzație la fiecare ședință, Hein Vanhaezebrouck (55 de ani) nu îl băga în seamă: „Nici măcar nu se uita la Stanciu, deși la antrenamente făcea lucruri incredibile„.

  • Tranfermarkt îi oferă o cotă de piață de 3.5 milioane de euro lui Nicolae Stanciu

 

Publicat: 21 06. 2019, 15:19
Actualizat: 21 06. 2019, 19:04