În primul sezon ca antrenor la echipă saudită Al-Hilal, Laurențiu Reghecampf a reușit calificarea în finala Ligii Campionilor Asiei, lucru care nu a scăpat analiștilor sportivi din întreaga lume. Finala va avea loc în 25 octombrie (turul) și 1 noiembrie (returul), saudiții urmând să joace al doilea meci în fața propriilor suporteri. Echipa lui Reghecampf îi va întâlni pe australienii de la Syndey Wanderers, echipă înființată abia în aprilie 2012. Media din Australia se pregătește de finală, iar jurnaliștii de la site-ul WATodayau scanat echipa saudită, punctele ei forte și, implicit, pe antrenorul român. ProSport vă ofera traducerea integrală a materialului scris de Sebastian Hassett:
13 campionate ale Arabiei, 29 de cupe, 6 trofee continentale și 7 trofee regionale, un nume schimbat prin decret regal și recunoașterea oficială de „Cel mai bun club al secolului 20″ în Confederația Asiatică de Fotbal. Nu este de mirare că echipa este numită pur și simplu „The Boss” (Șeful).
Faceți cunoștiință cu monștrii care stau între Syndey Wanderers și gloria câștigării Ligii Campionilor Asiei. Aceștia sunt Al-Hilal, cel mai mare club din Orientul Mijlociu, poate cel mai mare club din Asia.
O asemenea introducere grandioasă te poate duce cu gândul la Real Madrid sau Manchester United, dar trebuie să vezi cu ochii tăi sala trofeelor clubului saudit pentru a crede. În 57 de ani de existență au strâns 55 de trofee. Este o rată de câștig demnă de comparație cu a oricărui club, de oriunde.
În 2009, Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului i-a proclamat „Clubul secolului 20 în Asia”. Nu este rău pentru o echipă care nici nu a existat în prima jumătate a secolului. Chiar dacă nu sunt un nume cunoscut aici, expertul autralian în fotbal asiatic, Scott McIntyre spune că Al-Hilal reprezintă o forță extraordinară.
„A durat doar 4 ani ca Al-Hilal să căștige primul trofeu și din acel moment au început să domine fotbalul în regiunea lor” a declarat acesta pentru Fairfax Media. „Cele 13 campionate ale Arabiei Saudite (plus 12 locuri secunde), 12 Cupe ale Prințului, 8 Cupe ale Federației vorbesc de la sine – adaugă la acestea două titluri continentale și îți poți face o imagine asupra lor”. McIntyre, ambasador pentru Cupa Asiei din ianuarie îi avertizează pe cei de la Sydney Wanderers că vor întâmpina cea mai fierbinte atmosferă din viața lor în returul de pe 1 noiembrie, de la Ryiadh.
„Am auzit povești despre fani care au mers pe jos în Emirate”
„Al-Hilal este mult mai mult decât un club de succes. Meciurile lor de acasă se joacă deseori cu casa închisă, în fața a 60 000 de spectatori, iar Al Hilal este unul dintre cele mai iubite cluburi din Asia. Săptămâna aceasta am auzit povești despre fani care au mers pe jos zile întregi pentru a-și susține favoriții în semifinala din Emiratele Arabe Unite.”
„După confruntarea (n.red. – meciul australienilor de la Wanderers) cu Guangzhou din sferturi, nu s-ar fi putut găsi un public mai pasionat pe care să-l întâlnești în returul finalei. Va fi descurajator – mult mai greu decât ce au înfruntat cei de la Adelaide acum câțiva ani.” Palmaresul lor este impresionat, dar mai mult, site-ul Football Database îi așează pe cei de la Al-Hilal pe primul loc în Asia, chiar peste Guangzhou Evergrande, echipă antrenată de Marcelo Lippi. Având în vedere că FC Seul este pe locul 5, ar însemna că Sydney Wanderers trebuie să învingă 3 dintre primele 5 echipe ale Asiei pentru a câștiga titlul.
Dar expertul în fotbal asiatic, John Duerden, crede că Al-Hilal are nevoie să câștige această finală pentru a-și impune supremația locală, mai ales după brusca ascensiune a clubului din Jeddah, Al-Ittihad, câștigător al Champions League în 2004 și 2005. „Rareori s-a întâmplat ca un club și fanii acestuia să fie atât de disperați după un succes, atât pentru succesul în sine, cât și pentru stabilitatea pe care ar genera-o acesta”, a scris Duerden pe Yahoo Maktoob.
„Echipa are jucători de top, printre care Mihai Pintilii”
„Nu va exista un moment mai bun decât acesta pentru Al-Hilal să câștige Champions League și să pretindă din nou titlul de cea mai bună echipă din Asia de Vest.” Al-Hilal are cei mai buni jucători din Arabia Saudită, nouă dintre aceștia fiind convocați la națională în ultimul an. De asemenea, echipa este consolidată din jucători străini de top: Mihai Pintilii, unul dintre cei mai buni mijlocași români, cel mai bun fundaș central din Coreea de Sud, Kwak Tae-Hwi. Acesta este ajutat de fundașul brazilian Diago.
Totuși, cei de la Sydney Wanderers vor trebui să stea cu ochii pe un alt brazilian. Este vorba de mijlocașul ofensiv Thiago Neves, care a strâns 8 selecții în naționala Selecao. Acesta este atât de iubit la Al-Hilal încât aceștia l-au cumpărat cu 7 milioane de euro în 2009 și au plătit alte 6 milioane anul trecut, pentru a-l readuce de la Fluminense. Thiago Neves este și golgheterul echipei, cu 4 goluri în acest sezon.
Factbox Al-Hilal
Anul înființării: 1957
Porecle: Al-Za’eem (Șeful), Al-Mawj Al-azrag (Valul Albastru)
Trofee: 55, incluzând două Cupe ale Campionilor Asiei (1991 și 2000)
Stadion: King Fahd Stadium (capacitate 61 781) – construit in 1987, este unul dintre cele mai cunoscute stadioane din Asia, mai ales pentru designul unic al acoperișului. Aici, Australia a pierdut cu 6-0 întâlnirea cu Brazilia, din finala Cupei Confederațiilor 1997.
Antrenor: Celor de la Al Hilal le plac antrenorii români. Au avut șase înainte de numirea lui Laurențiu Reghecampf. La doar 39 de ani a câștigat deja două titluri consecutive cu Steaua, în România, motiv pentru care Al Hilal i-a făcut o ofertă irezistibilă în luna mai.
Președinte: Abdulrahman bin Musa’ad – unul dintre cei mai bogați oameni din Arabia Saudită și membru al familie regale. Tatăl său este unul dintre cei 12 copii ai Regelui Întemeietor Abdulaziz
Căpitan: Yasser Al-Qahtani – cel mai cunoscut jucător saudit din ultima decadă, înscriind 42 de goluri în 112 selecții. A fost golgheterul Cupei Asiei din 2007. Deși are 31 de ani, rămâne o mare amenințare.
Atenție la: Nasser Al-Shamrani – Cu o poreclă precum „Cutremurul”, este surprinzător că Al-Shamrani are doar 1,73 metri. Handicapul lui în înălțime este compensat cu vârf și îndesat prin orice alt atribut. El a înscris toate cele 3 goluri ale lui Al-Hilal în turul semifinalei cu strălucitoarea echipă din Emirate, Al-Ain.
Articol realizat de Mihai Moacă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER