Autobuz sau tufiș? După Marica sau Raț, numele încă unui fotbalist român este prilej de glume pentru fanii englezi: „Îl vor parca în fața porților?”

Autobuz sau tufiș? După Marica sau Raț, numele încă unui fotbalist român este prilej de glume pentru fanii englezi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

După un tur de campionat în Bulgaria în care a înscris de 10 ori în 19 meciuri pentru ȚSKA Sofia, atacantul român Sergiu Buș a semnat cu echipa engleză de liga a doua Sheffield Wednesday. Clubul care l-a transferat pe Dan Petrescu imediat după Mondialul din 1994 a plătit jumătate de milion de euro pentru transferul lui Buș.

„Este un băiat muncitor, cu o dorință foarte mare de afirmare”, l-a caracterizat managerul lui Wednesday, Stuart Gray, pe atacantul de 22 de ani. Fără a cunoaște mare lucru despre noul lor jucător, fanii englezi au sesizat că numele românului este un foarte bun prilej pentru jocuri de cuvinte. Cum litera „ș” nu există în limba engleză, suporterii pronunță numele românului „Bus”, adică autobuz. De aici, o întreagă serie de glume pe Twitter:

 

Dincolo de glumele legate de numele lui Buș, fanii lui Wednesday speră ca românul necunoscut să înscrie golurile de care echipa are nevoie. În acest moment, Sheffield se află pe locul 10 în Championship și a marcat doar o dată în ultimele trei etape. „Sper ca Bus să fie Messi al României. Mor de râs”, scrie un fan, Kieron Scott Brittle, în timp ce un altul, Rob, spune: „E îngrijorător. Tipul ăsta, Bus, ar fi bine să fie Messi din România”. 

În așteptarea golurilor, care pot apărea începând de etapa viitoare (7 februarie, Sheffield W. – Cardiff), suporterii discută acum propunerile pentru un cântec pe care să i-l dedice românului. Cum unii dintre fani au aflat că numele său se pronunță la fel ca englezescul „bush”, adică „tufiș”, dar care poate însemna și „păr pubian”, a apărut o variantă: melodia să fie inspirată de celebra piesă „Babooshka”, a cântăreței Kate Bush. Glumele cu George Bush urmează.



Sergiu Buș (în mijloc, între Boroștean și Deac) , la 18 ani, campion al României cu CFR Cluj

Crescut de CFR, Sergiu Buș a fost împrumutat la Unirea Alba Iulia, FCM Târgu Mureș, Gaz Metan și Corona Brașov (foto). A fost apoi vândut la ȚSKA


Raț a fost Roland Șobolanul

Buș nu este primul român cu un nume scurt care se transferă în Anglia și descoperă că acolo că literele de pe tricoul său înseamnă altceva pentru fani. În 2013, internaționalul Răzvan Raț trecea de la Șahtior la West Ham United unde devenea „Rat”, adică „șobolan”. Imediat, românul avea să fie poreclit Roland, după Roland Rat, o păpușă dintr-o emisiune TV pentru copii. Porecla s-a lipit atât de tare de actualul căpitan al României încât a fost folosită de West Ham pe conturile oficiale de pe rețelele de socializare și de colegii lui Raț care i-au făcut o farsă, schimbându-i numerele de înmatriculare de la Ferrari în „ROLAND RAT”.


Roland Rat, personajul apărut în 1983, atunci când Răzvan Raț avea doi ani

Ciprian, nu Marica. Mazilu, nu mazila

Buș și Raț sunt doar două exemple. Ciprian Marica a avut și el probleme cu numele atunci când a jucat în Spania pentru  Getafe. Din cauza faptului că exista riscul ca numele său să fie alăturat în mod răutăcios de „maricon”, cuvânt din limba spaniolă care înseamnă homosexual, atacantul a cerut ca tricourile sale să fie inscripționate cu Ciprian.


Ciprian și mai cum? Marica a fost nevoit să apeleze la prenume pentru a evita eventualele asocieri și jocuri de cuvinte nefericite

Un alt român care a evoluat în Ucraina, la fel ca Marica, este și Ionuț Mazilu, fost atacant la Sportul și Rapid. Actualul antrenor la echipa din liga a patra Sportul Studențesc a jucat 5 ani la Dnepr și la Arsenal Kiev, perioadă în care numele său a fost expus unor jocuri de cuvinte amuzante. În limba ucraineană, „mazila” înseamnă ratangiu.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Călin Georgescu în urmă cu puțin timp. A rupt tăcerea după două săptămâni
Anunțul făcut de Călin Georgescu în urmă cu puțin timp. A rupt tăcerea după două săptămâni
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Ce se întâmplă cu alocațiile copiilor în luna aprilie? Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă cu alocațiile copiilor în luna aprilie? Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Meci de fotbal care se joacă astăzi fără arbitri! Unde se dispută partida: „Experiment unic”
Meci de fotbal care se joacă astăzi fără arbitri! Unde se dispută partida: „Experiment unic”
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Emil Grădinescu ştie care va fi următoarea forţă din Superliga: ”Se va bate la titlu an de an. Este absolut lăudabil”
Emil Grădinescu ştie care va fi următoarea forţă din Superliga: ”Se va bate la titlu an de an. Este absolut…
Bianca Drăgușanu, mai HOT ca niciodată! Iubita lui Bădălău s-a lăsat pozată așa, spre încântarea fanilor săi
Bianca Drăgușanu, mai HOT ca niciodată! Iubita lui Bădălău s-a lăsat pozată așa, spre încântarea fanilor săi
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Metoda prin care românii fac cumpărături cu plată amânată. Economiştii ne recomandă să nu ne supraîndatorăm
Metoda prin care românii fac cumpărături cu plată amânată. Economiştii ne recomandă să nu ne supraîndatorăm
Spintecătorul Roșu, cel mai TEMUT criminal al Rusiei
Spintecătorul Roșu, cel mai TEMUT criminal al Rusiei
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, imagine rară alături de fratele ei mai mare. Cum s-au afişat cei doi
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, imagine rară alături de fratele ei mai mare. Cum s-au afişat cei doi
O cântăreață celebră a murit. Au dus-o de urgență la spital după ce i s-a făcut rău, dar medicii n-au mai reușit să o salveze
O cântăreață celebră a murit. Au dus-o de urgență la spital după ce i s-a făcut rău, dar medicii n-au…
Lege pentru șoferii cu permis Categoria B. S-a impus limită. Nu trebuie să depășească această greutate
Lege pentru șoferii cu permis Categoria B. S-a impus limită. Nu trebuie să depășească această greutate
Bomba ecologică ce pune în pericol viețile românilor! Dezvăluiri EXCLUSIVE
Bomba ecologică ce pune în pericol viețile românilor! Dezvăluiri EXCLUSIVE
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Dacia s-a pus pe treabă! În mai puțin de doi ani va lansa un model revoluționar pe piață - VIDEO
Dacia s-a pus pe treabă! În mai puțin de doi ani va lansa un model revoluționar pe piață - VIDEO
Cine este Claudiu Gherghuț, cuțitul de aur al lui Chef Orlando Zaharia de la Chefi la cuțite sezonul 15. Ce a dezvăluit
Cine este Claudiu Gherghuț, cuțitul de aur al lui Chef Orlando Zaharia de la Chefi la cuțite sezonul 15. Ce…
×