Avertisment pentru Mircea Lucescu, după instalarea la Dinamo Kiev: „Să vedem acum ce poate face”. Ce l-a motivat să revină în Ucraina

Avertisment pentru Mircea Lucescu, după instalarea la Dinamo Kiev: „Să vedem acum ce poate face”. Ce l-a motivat să revină în Ucraina
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu (74 de ani) a semnat cu Dinamo Kiev și revine în antrenorat, după o pauză de aproximativ un an și jumătate.

Ultima dată selecționer al echipei naționale a Turciei, în perioada august 2017 – februarie 2019, Mircea Lucescu revine pe banca unei echipe din Ucraina.

Ilie Dumitrescu, despre numirea lui Mircea Lucescu la Dinamo Kiev

După ce a antrenat-o pe Șahtior vreme de 12 ani, Mircea Lucescu a acceptat să meargă la rivala Dinamo Kiev, iar Ilie Dumitrescu este de părere că marele antrenor român a fost ambiționat chiar de această „luptă” dintre cele două formații.

„Lucescu, back in action! A dat de înțeles că e în zona aia, că e aproape de pensie, dar uite că lupta asta dintre Dynamo Kiev și Șahtior l-a ambiționat. E clar că i-a lipsit acțiunea, vrea performanță.

Să vedem acum ce poate face, la Șahtior a avut timp la dispoziție, el este un constructor de echipe. Nu poate peste noapte, va fi un plan de achiziții, cu capital…să ajungă campioană, apoi să joace din nou în grupele Champions League.

Este un mare antrenor, un mare tactician, cu un joc ofensiv elaborat, un statreg, trebuie să fim mândri că avem un antrenor la nivelul acesta”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

Mircea Lucescu, deja contestat de fani

Nici nu a fost instalat bine în funcția de antrenor principal al lui Dinamo Kiev că fanii au reacționat dur la adresa lui Mircea Lucescu.

„Am vrut să credem că este o glumă până în ultimul minut. Dar conducerea se pare că și-a pierdut orice urmă de bun simț, demnitate și onoare! Numirea unui antrenor de 74 de ani care a vorbit mereu urât de Dinamo reprezintă o jignire pentru fani. Cerem tuturor angajaților care mai au o urmă de demnitate să demisioneze. Iar pe fanii lui Dinamo îi anunțăm că urmează proteste cât de curând”, au anunțat ultrașii din Ucraina, pe rețelele sociale.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×