Avocatul atacantului Adrian Mutu, Francesco Rodella, a declarat, marți, pentru postul Radio Toscana, că apărătorii românului se gândesc să facă recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, cu privire la suspendarea de nouă luni pentru dopaj, informează agenția Calciomercato.
„Ne gândim să facem recurs la TAS în privința suspendării pentru dopaj a lui Mutu. Acest recurs trebuie făcut până la 15 iunie, data limită admisă„, a spus Rodella.
Avocatul lui Mutu a afirmat că audiența în cazul reducerii salariului românului la Fiorentina ar putea avea loc la începutul lunii iunie. „Noi nu suntem de acord cu clubul în privința cererii de scădere a salariului, iar Colegiul Arbitral va fixa data audienței pentru a discuta aceste lucruri. Fiorentina a cerut accelerarea judecării acestui caz și mă aștept ca audiența să aibă loc la începutul lunii iunie. Sunt optimist în acest caz„, a precizat Rodella.
Atacantul Adrian Mutu a fost suspendat nouă luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină, și ar urma să revină pe teren în octombrie.
În urma acestei suspendări, Fiorentina a cerut Colegiului Arbitral reducerea salariului lui Adrian Mutu.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER