„Bălașa se va antrena cu echipa mare la AS Roma”
Mihai Bălașa și Ionuț Vână (Viitorul) vor să ajungă în Serie A prin ușa deschisă de AS Roma Primavera
Gică Hagi a mai dat o lovitură. Doi dintre jucătorii formați la Academia sa, Mihai Bălașa și Ionuț Vână (ambii în vârstă de 18 ani), au plecat la finele săptămânii trecute în Italia unde au semnat contracte cu AS Roma. „Ambii vor juca la Primavera, dar Bălașa se va antrena cu echipa mare. Este greu să-și facă loc în prima echipă, date fiind vedetele de milioane de euro care sunt sub contract cu AS Roma, dar nu se știe niciodată. Este o șansă mare pentru amândoi”, a declarat, pentru ProSport, directorul general al Academiei Hagi, Zoli Iașko.
Presa italiană scrie că jucătorii au semnat pe cinci ani, în timp ce constănțenii susțin că e vorba de un contract pe un an cu drept de prelungire. Bălașa este unul dintre jucătorii vizați de Victor Pițurcă pentru postul de fundaș dreapta, în timp de Vână este un atacant de picior stâng bine cotat. Ultimul tânăr jucător român sub contract cu AS Roma a fost Claudiu Bumba, reîntors anul acesta la Târgu Mureș după o experiență de un an în Italia.