Bănel i-a cucerit pe francezi de la prezentare!** Ce le promite fanilor lui St Etienne: de ce îl vor regreta steliștii
Bănel Nicoliță, fostul jucător al Stelei, a fost prezentat ieri la Saint-Etienne de antrenorul Christophe Galtier, alături de o altă achiziție din această vară, atacantul Max Gradel. Mijlocașul român spune că a ales clubul francez, deși avea la dispoziție mai multe variante de transfer.
Nicoliță a fost asaltat cu întrebări de jurnaliștii prezenți la sediul clubului, iar românul și-a manifestat din start atașamentul pentru noua sa echipă. „Sunt încântat că voi juca la un club ambițios, atât de iubit în Franța. Voi juca în fiecare meci cu inima!”, a anunțat unul dintre cei mai buni oameni ai naționalei României la meciul cu Franța, de marți. Nicoliță este gata de o nouă provocare în Ligue 1: „Am avut mai multe oferte, dar am ales Franța pentru că este un campionat performant, care mi se potrivește. Voi munci din greu pentru a mă adapta cât mai rapid”.
Mijlocașul a luat pulsul tribunelor de pe „Stade Geoffroy-Guichard” încă de la meciul din Cupa Ligii, disputat pe 31 august de Saint-Etienne în compania lui Bordeaux (3-1): „E un public foarte cald, abia aștept să joc în fața acestor suporteri minunați”. Întrebat care este poziția sa preferată de pe teren, Nicoliță a răspuns în stilul său caracteristic: „Antrenorul decide unde joc, eu voi da totul pe teren, indiferent de postul pe care îl am”.
Fostul stelist are deja admiratori în Hexagon. Comentatorii francezi ai postului M6, care a transmis partida România – Franța, l-au lăudat pe noul jucător de la Saint-Etienne: „E o alegere foarte bună. A creat două ocazii periculoase și a făcut o muncă defensivă impresionantă, blocându-l pe Ribery”.
400 de mii de euro va fi salariul stagional al lui Nicoliță la St. Etienne, de trei ori mai mult decât avea la Steaua
10 titluri de campioană a Franței are Saint-Etienne în palmares
25 este numărul pe care Nicoliță îl va purta pe tricoul la St. Etienne
Nicoliță (stânga) și Gradel, ultimele transferuri ale lui St. Etienne