Ajuns la 32 de ani, Bănel Nicoliță a prins un nou contract în străinătate. Fostul jucător al lui ASA Târgu Mureș a semnat pe un an cu ciprioții de la Aris Limassol, unde va fi coechipier cu un alt român, fundașul Andrei Radu (21 de ani).
Fostul internațional român consideră că mai are multe de arătat în fotbal. Bănel Nicoliță a ajuns la un acord cu Aris Limassol și a semnat un contract care se întinde o perioadă de un an, cu opțiune de prelungire. Discuțiile dintre cele două părți au început după ce Bănel s-a despărțit de ASA.
Mijlocașul de 32 de ani speră acum să nu dezamăgească: „Eu consider că mai am multe de spus în fotbal și cred că în continuare pot să evoluez la un nivel înalt. După ce m-am despărțit de ASA, am purtat discuții cu Aris Limassol, iar săptamâna viitoare sigur merg să semnez contractul, care se va întinde pe durata unui an. Eu sper să fac lucruri frumoase la noua mea echipă”, a declarat Banel Nicolita pentru Obiectiv Vocea Brăilei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER